vineri, 19 aprilie, 2024

Florin Iordache raspunde Comisiei de la Venetia: S-a vazut ca au fost indusi GRAV in eroare

Distribuie:

Publicat:

Președintele Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, Florin Iordache, susține că Parlamentul va lua în considerare recomandările Comisiei de la Veneția, dar arată că pozițiile diferite din vară și cea de acum reflectă clar faptul că reprezentanții Comisiei de la Veneția au fost grav induși în eroare de oameni din România.

”Parlamentul salută corecturile făcute de către Comisia de la Veneţia la unele erori din propriul raport privind legile justiţiei. O parte dintre recomandări vor fi preluate în viitoare proiecte legislative

Parlamentul României a luat act de cele două avize publicate de Comisia de la Veneţia pe data de 22 octombrie 2018, un aviz privind modificările la legile justiţiei şi un alt aviz privind modificările la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, iar în măsura în care recomandările din acestea sunt atât de competenţa Parlamentului şi în acord cu Constituţia României, cât şi reprezintă soluţii la problemele cu care se confruntă sistemul judiciar, vor fi preluate.

De asemenea, Parlamentul României salută corecturile făcute de Comisia de la Veneţia a unor erori cuprinse în avizul preliminar privind modificările la legile justiţiei, însă constată că o serie de alte erori şi afirmaţii nefondate au rămas în respectivul raport, ceea ce-i slăbeşte obiectivitatea.

În ciuda confuziei voite induse în spaţiul public cu privire la cele două avize, subliniem faptul că acestea privesc două procese legislative distincte, ce sunt în stadii diferite, au obiecte diferite şi sunt complet independente unul de celălalt. Ne vom referi, de aceea, distinct la fiecare dintre ele.

1. Avizul final pe legile justiţiei cuprinde o serie de modificări esenţiale faţă de avizul preliminar, publicat în luna iunie 2018.

Acest fapt confirmă susţinerile noastre, potrivit cărora, experţii Comisiei de la Veneţia au fost induşi în eroare de către o parte dintre reprezentanţii autorităţilor române cu care s-au întâlnit.

Un prim exemplu de o astfel de modificare, care este şi cea mai importantă dintre ele, priveşte modificarea adusă Legii nr.304/2004, vizând posibilitatea acordată procurorilor ierarhic superiori de a invalida soluţia unui procuror pe motiv că este “netemeinică”.

Această modificare a fost criticată agresiv de opoziţie, de Preşedintele României, de Procurorul General Augustin Lazăr şi de Procurorul şef al DNA de la acea vreme, Laura Codruţa Kovesi, alături de Asociaţia Procurorilor din România şi Forumul Judecătorilor din România. Toţi aceştia au susţinut, contrar normelor legale deja în vigoare, ca această prevedere este una nouă care aduce atingere independenţei procurorilor. Opinia acestora, emisă de la cel mai înalt nivel, a fost preluată şi rostogolită apoi în mod susţinut de o parte a presei.

În avizul preliminar, contrar susţinerilor noastre bazate pe texte de lege deja în vigoare, a fost preluată ca atare această critică, menţionându-se expres că

„73. (…) Both the Prosecutor General and the Head of DNA, whose position would appear to be strengthened by this new power attributed to them, objected to this proposal in their meetings with the rapporteurs. In their view, this power would make it more difficult for them to resist pressure from politicians to interfere in individual cases, not least cases of corruption”.

Avizul final şterge însă adjectivul “nou”, cu referire la această modificare, notând însă faptul că experţii au aflat “ulterior” că o astfel de prevedere există deja în Codul de procedura penală.

„ 76. (…)Both the Prosecutor General and the Head of DNA, whose position would appear to be strengthened by this power, considered that it will be difficult for them to resist pressure from politicians to interfere in individual cases, not least cases of corruption. The Commission however understands that, while the reference to groundlessness has indeed been added to the previous text of Law no. 304/2014, the principle already appeared in the Criminal Procedure Code".

De asemenea, Comisia de la Veneţia a şters dintre recomandările finale renunţarea/reconsiderarea acestei modificări, ceea ce demonstrează încă o dată faptul că aceştia au fost grav induşi în eroare.

Un al doilea exemplu, la fel de elocvent cu privire la manipularea susţinută dusă pe aceste legi ale justiţiei, este reflectat în informaţiile false primite de experţi de la autorităţile române pe tema imixtiunii serviciilor de informaţii în justiţie.

În avizul preliminar Comisia de la Veneţia menţionează expres că: “95. Potrivit explicaţiilor primite de delegaţia Comisiei de la Veneţia, sprijinul sus-menţionat a fost justificat de imperativele juridice şi tehnice legate de aplicarea măsurilor speciale de cercetare în cazurile complexe de corupţie, serviciul de informaţii fiind, până la decizia Curţii Constituţionale din anul 2016, singura autoritate care dispunea de dotările tehnice necesare unor astfel de măsuri şi singura autoritate căreia legea îi permitea să folosească respectivele mijloace tehnice. În acelaşi timp, criticile aduse implicării serviciilor de informaţii sunt văzute de unele părţi interesate (inclusiv unii procurori) ca fiind motivate de reuşitele României în lupta împotriva corupţiei sşi ca o reflectare a eforturilor intreprinse pentru a contracara această luptă”.

Afirmaţia din raportul preliminar reflectă manipularea crasă la care au fost supuşi experţii Comisiei pe acest subiect.

În observaţiile trimise Comisiei de la Veneţia am arătat că nicio lege nu conferea Serviciului Român de Informaţii dreptul de a efectua interceptări, adică acte de cercetare penală, în baza mandatelor emise în temeiul Codului de procedură penală.

De asemenea, în ceea ce priveşte dotarea tehnică, am arătat că DNA a cheltuit sute de mii de euro pentru dotarea cu aparatură de interceptare, cu mult anterior anului 2016, astfel încât susţinerea că doar SRI avea aceste dotări era o ofensă adusă contribuabililor europeni.

Cu toate că în raportul final această parte a fost înlaturată, acest fapt însă nu schimbă modalitatea nedemnă, iresponsabilă şi lipsită de onestitate a autorităţilor române care au furnizat date şi informaţii false Comisiei de la Veneţia.

În acelaşi timp, însă, în raportul final privind legile justiţiei au fost păstrate, din păcate, o serie de erori factuale grave şi afirmaţii nefondate care discreditează obiectivitatea dorită a raportului.

De exemplu, demersul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a sesiza CCR este calificat ca fiind “unic” (par. 28), se susţine în continuare în raportul final al Comisiei de la Veneţia. În realitate, însă, atât în cazul modificărilor legilor justiţiei din 2005, cât şi din 2012, ICCJ a sesizat Curtea Constituţională. Prin urmare, demersul ICCJ de a sesiza CCR nu este unic, ci, dimpotrivă, unul uzual cand vine vorba despre modificări făcute la legile justiţiei.

Un alt exemplu este menţiunea că, în cadrul procedurii de numire a procurorilor de rang înalt, avizul se va muta de la Plenul CSM la Secţia pentru Procurori (par. 50). Afirmaţia este complet falsă, deoarece şi în trecut acest aviz era emis tot de Secţia pentru Procurori şi nu de către Plenul CSM.

Se reţine, de asemenea, tot eronat în acest aviz, existenţa unei divergente în jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la rolul Preşedintelui în numirea procurorilor şefi de rang înalt, făcându-se trimitere la Decizia din 2005. Acea decizie nu face niciun examen al modului specific de numire al procurorilor şefi şi nu există în Decizia nr. 375/2004 nicio analiză a rolului comparativ al Preşedintelui cu cel al Ministrului Justiţiei prin prisma prevederilor art. 132 din Constituţie. Ca atare, câtă vreme o astfel de analiză nu a fost făcută în 2005, ea nu are cum să contravină deciziilor din 2018 la care face referire Comisia de la Veneţia.

În ceea ce priveşte celelalte recomandări, o parte au fost deja implementate prin OUG nr.92/2018, care va fi dezbatută şi îmbunătăţită în Parlament. Acestea privesc problema pensionării magistraţilor, a condiţiilor de revocare din funcţii de conducere, de clarificare a dreptului de vot al membrilor societăţii civile şi de revocare a membrilor CSM.

Rămân în discuţia Parlamentului recomandările privind eficientizarea controlului asupra serviciilor de informaţii şi a creşterii rolului societăţii civile în cadrul CSM, recomandări care sunt binevenite.

În ceea ce priveşte problema noii secţii în cadrul PICCJ, am prezentat argumentele noastre ce justifică înfiinţarea acestei secţii. Câtă vreme argumentelor noastre, bazate de cifre şi exemple concrete, nu li s-au adus argumente contrare şi nici nu ne-au fost prezentate soluţii alternative concrete şi viabile, ne menţinem opţiunea legislativă, cu atât mai mult cu cât CCR a confirmat că aceasta este o garanţie a independenţei judecătorilor şi procurorilor.

De altfel, perspectiva operaţionalizării noii secţii a determinat închiderea de către DNA a sute de dosare privind magistraţii.

Astfel, dacă conform informaţiilor furnizate de Inspecţia Judiciară la data de 30 iulie 2018, “se aflau în curs de soluţionare la Direcţia Naţională Anticorupţie 415 cauze vizând în total 474 de judecători şi 346 de procurori", conform cifrelor furnizate de DNA la data de 5 octombrie 2018 mai sunt în lucru 233 de cauze care vizează plângeri, sesizări referitoare la magistraţi. Cu alte cuvinte, în doar două luni, dintre care luna august cuprinsă în vacanţa judecătorească, au fost soluţionate nu mai puţin de 182 de dosare privind magistraţii, asta în condiţiile în care, anterior modificării legii, dosarele trenau ani de zile.

În ceea ce priveşte recomandările ce impun o revizuire a Constituţiei, acestea vor fi avute în vedere în momentul în care un astfel de demers va fi iniţiat.

În concluzie, avizul final al Comsiei de la Veneţia pe legile justiţiei corectează o parte din erorile iniţiale, generate de informaţiile false furnizate de o parte din autorităţile române.

În ceea ce priveşte recomandările menţinute în raportul final, o parte au fost implementate, o parte rămân în discuţie, urmând a fi analizate în Parlament, cu ocazia dezbaterii proiectului de lege de aprobare a OUG nr.92/2018, iar o parte nu pot fi implementate, câtă vreme nu vor fi prezentate alternative viabile pentru corectarea unor probleme de sistem incontestabile.

2. Cu privire la Codul penal şi Codul de procedura penală

Comisia de la Veneţia recomandă reevaluarea soluţiilor legislative adoptate, în acord cu respectarea strictă a deciziilor Curţii Constituţionale.

Fără discuţie, vom avea în vedere, la reluarea dezbaterilor în Parlament, toate îndrumările Curţii Constituţionale, sens în care aşteptăm motivarea deciziei Curţii Constituţionale în privinţa Codului de procedură penală şi pronunţarea deciziei în ceea ce priveşte Codul penal.

Invităm atât partidele din opoziţie, cât şi reprezentanţii autorităţilor judiciare şi ai Barourilor, să participe lucrativ la lucrările comisiei parlamentare, prin depunerea de amendamente, în acord cu dezlegările Curţii Constituţionale şi ale Comisiei de la Veneţia.”, arată Florin Iordache.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img