marți, 16 aprilie, 2024

Fost sef de la CFR-condamnat la 10 ani de inchisoare

Distribuie:

Publicat:

Fostul director al CFR Mihai Necolaiciuc a fost condamnat de Judecatoria Sectorului 1 la zece ani inchisoare pentru abuz in serviciu

Potrivit deciziei instanței, Necolaiciuc a primit două pedepse de 10 ani, respectiv 7 ani închisoare, acestea fiind contopite cu o altă pedeapsă de 4 ani și 6 luni dată într-un alt dosar, urmând ca el să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani.

Pe latură civilă, instanța a dispus ca inculpații să plătească în solidar către partea civilă CN CFR peste 38 milioane lei; părții civile Societatea de Administrare a Activelor Feroviare suma de 10.697.477 lei; părții civile CN CF “CFR” SA sumele de 29.952.373 lei și 3.530.653 lei; părții civile Ministerul Transporturilor ca reprezentant al statului român în calitate de unic acționar al CNCF CFR SA suma de 7.550.470 lei; părții civile CN CF “CFR” SA sumele de 7.162.808 lei și 6.190.121 lei.

Judecătorii au menținut sechestrul asigurător pus pe un imobil al lui Necolaiciuc compus din 3 camere situat în Cîmpulung Moldovenesc și pe sume de bani deținute de acesta la bănci, precum și pe bunurile celorlalți inculpați.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img