marți, 16 aprilie, 2024

Fostul primar al Berezeniului, condamnat la inchisoare

Distribuie:

Publicat:

Fals in scrisuri sub semnatura privata si fraude cu fonduri europene sunt acuzatiile care au planat inca din anul 2016 sub numele fostului primar al comunei Berezeni, Iulian Miliare.

Marti, 18 septembrie, magistratii Tribunalului Vaslui au dat verdictul in cazul lui Iulian Miliare, actualmente consilier local : patru ani de inchisoare, patru ani de interzicere a detinerii vreo unei functii publice,  dar si o amenda penala in valoare de 37.500 lei care, in caz de neplata, se transforma in zile de inchisoare. 

Potrivit procurorilor anticoruptie, fostul primar, in calitatea lui de presedinte al Asociatiei crescatorilor de animale “Gospodarul Zootehnist”, a depus la A.P.I.A Vaslui, pentru campaniile 2007-2010 documente false cu scopul de a obtine in numele asociatiei  suma de 997.027,86 lei. 

Fostul edil nu si-ar fi putut duce la indeplinire planul fara a beneficia de ajutorul contabilului Primariei Berezeni, Lascar Prajica, al lui Dorel Chirila, reprezentant al asociatiei mai sus mentionate, precum si a lui Neculita Margarint, seful unei ferme agricole din zona. Si pentru ei judecatorii au dispus condamnarea la trei ani de inchisoare cu suspendare , cu termen de supraveghere de cate trei ani. 

Totodata, procurorii au dispus si  aplicarea sechestrului asupra bunurilor imobile si mobile ale celor patru inculpati in scop de prejudiciu, masura mentinuta si de judecatorii cazului.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img