sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Fuziune neasteptata pe piata produselor cosmetice: ce se intampla cu compania Avon

Distribuie:

Publicat:

Compania braziliană Natura Cosmeticos şi Avon Products Inc au confirmat miercuri că sunt în negocieri avansate privind o potenţială tranzacţie pe bază de schimb de acţiuni, prin care Natura va prelua o participaţie majoritară la producătorul american de cosmetice, transmite Reuters, potrivit agerpres.ro.

În predeschiderea şedinţei de miercuri a Bursei de la New York, acţiunile Avon au urcat cu aproape 22%. Conform datelor Refinitiv, capitalizarea de piaţă a Avon se ridică la 1,42 miliarde dolari.

În final, Natura Cosmeticos va deţine 76% din entitatea combinată, în timp ce acţionarii Avon vor deţine restul. Tranzacţia pe bază de schimb de acţiuni evaluează Avon la peste două miliarde dolari, au declarat, pentru Financial Times, surse din apropierea acestei tranzacţii.

Natura Cosmeticos deţine şi producătorul britanic de cosmetice The Body Shop.

În ultimii ani, Avon, compania care a lansat modelul de vânzări directe, a rămas în urma rivalilor care s-au adaptat mai rapid la o piaţă afectată de social media. Natura crede că poate relansa operaţiunile companiei americane, renumită pentru reprezentanţele sale de vânzări directe Avon Lady. Prin preluarea Avon, Natura va putea să se extindă şi mai mult pe plan internaţional, în special în Asia, Europa şi America Latină.

Industria produselor de înfrumuseţare trece printr-o perioadă favorabilă, în condiţiile în care milioane de adolescente caută noi produse pe Instagram pe care le cumpără ulterior online sau de la magazinele tradiţionale.

The Body Shop şi Avon sunt prezente pe piaţa din România.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img