joi, 25 aprilie, 2024

Hunedoara: Un copil de 12 ani, electrocutat cu un cablu de la calea ferată; medicii au solicitat un elicopter SMURD

Distribuie:

Publicat:

Un băiat în vârstă de 12 ani, din municipiul Hunedoara, a suferit joi mai multe traumatisme după ce s-a electrocutat cu un fir de la linia electrică a căii ferate și apoi căzut de pe un pod cu înălțimea de 6,5 metri, suferind mai multe lovituri la cap și torace, precum și arsuri de gradul doi la o mână și un picior.

“La locul incidentului a ajuns un echipaj al Ambulanței, cu un medic. Copilul era conștient, dar prezenta un traumatism cranian cu o posibilă fractură craniană, traumatism toracic, arsură de gradul doi pe membrul superior drept și membrul inferior stâng. Copilul a fost transportat la Unitatea de Primire a Urgențelor Hunedoara”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu.

Polițiștii au început primele verificări în acest caz și au stabilit că, la momentul producerii incidentului, băiatul se deplasa spre casă pe un pod peste râul Cerna, pe sub care trece și o cale ferată electrificată. La un moment dat, copilul s-a aplecat peste pod, a pus piciorul pe cablul rețelei electrice de la calea ferată și s-a electrocutat.

“Băiatul s-a electrocutat și a căzut de la înălțimea de 6,5 metri pe terasamentul căii ferate. Minorul a fost transportat la UPU Hunedoara pentru îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Laura Năstase.

Din cauza rănilor suferite, copilul va fi transportat cu un elicopter SMURD la un spital din Timișoara.

AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img