vineri, 29 martie, 2024

Il voi suna pe redactorul şef al broşurii TAROM să îl întreb dacă a auzit de Centenar

Distribuie:

Publicat:

Broşura distribuită în aeronavele TAROM nu spune nimic despre Centenar, iar noi tot promovăm locaţii externe, aşa că îl voi suna pe redactorul şef să îl întreb dacă a auzit de acest lucru, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, într-o conferinţă a Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA).

"Ieri m-am întors de la Comisia Europeană. Mă uitam la cursa noastră naţională, la TAROM, mă uitam în acea broşură din scaune. Nici măcar un articol despre Centenar. Tot promovăm locaţii externe. Care este logica?", a spus Teodorovici.

Şeful de la Finanţe a precizat că a mai avut o discuţie pe această temă cu ministrul Transporturilor şi cu directorul general al TAROM, care i-au spus că este vorba despre numere vechi ale revistei, însă cel pe care l-a văzut cu o seară în urmă era un număr nou.

"Am ridicat problema asta chiar şi cu domnul ministru şi cu şeful TAROM şi mi-au zis că numerele sunt vechi. Aseară chiar era un număr nou. O să o sun pe doamna redactor şef să o întreb dacă a auzit de Centenar. Trebuie să pună în acel document ceva despre România!", a afirmat ministrul Finanţelor Publice. AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img