vineri, 19 aprilie, 2024

Iohannis, primele concluzii dupa intrevederea cu delegatia FMI, CE si BM

Distribuie:

Publicat:

Presedintele Klaus Iohannis a primit luni, la Palatul Cotroceni, misiunea delegatiei comune a FMI, a Comisiei Europene si a Bancii Mondiale, seful statului exprimandu-si speranta ca, in contextul viitoarei misiuni a Fondului, discutiile vor reflecta progrese mai semnificative.

Potrivit unui comunicat de presa al Administratiei Prezidentiale, in cadrul intrevederii cu delegatia FMI, a Comisiei Europene si a Bancii Mondiale, presedintele Klaus Iohannis ”si-a exprimat speranta ca, in contextul viitoarei misiuni a delegatiei, discutiile dintre autoritatile romane si institutiile financiare internationale vor reflecta progrese mai semnificative, care sa se concretizeze in incheierea cu succes a Acordului”.

De asemenea, presedintele Romaniei a fost informat de catre reprezentantii institutiilor financiare internationale cu privire la stadiul Acordului cu Romania si la concluziile actualei misiuni comune a celor trei institutii internationale.

”Au fost prezentate principalele masuri privind reformele structurale care au facut obiectul evaluarilor si negocierilor cu Guvernul, atat cele asupra carora s-a ajuns la un acord, cat si cele asupra carora urmeaza sa se decida in lunile urmatoare”, se mentioneaza in comunicatul Presedintiei.

Guvernul nu a ajuns la un acord cu FMI si CE in actuala misiune de evaluare, cele doua institutii cerand cresterea abrupta a pretului la gaze pentru populatie si CET-uri din aprilie si restructurarea masiva a companiilor energetice Hunedoara si Oltenia, a anuntat, luni, premierul Victor Ponta dupa o ultima runda de discutii cu board-ul FMI.

Premierul a precizat ca, in aceste conditii, nu va fi semnata o scrisoare de intentie si ca discutiile pe aceste doua puncte de divergenta, vor continua in aprilie, acordul ramanand insa in vigoare.

Fondul Monetar International (FMI) si Comisia Europeana (CE) au cerut ca liberalizarea pretului la gaze sa fie aplicata din luna aprilie pentru populatie si centrale de energie termica (CET-uri), cu o crestere a pretului la gaze catalogata drept “abrupta” de catre seful Guvernului, de la 53,3 lei MWh la 62 lei MWh.

Executivul a respins aceasta solicitare, considerand-o nesustenabila, cu argumentul ca populatia si CET-urile nu pot suporta o astfel de crestere din aprilie, iar astfel s-ar acumula noi datorii.

“Liberalizarea inseamna cresterea pretului la gaze, ca sa vorbim pe intelesul tuturor. Pana in aprilie, vom veni cu o propunere de calendar sustenabil, realist, care sa tina cont de ce este cu adevarat, nu de calcule pe hartie care sunt mecanice si de multe ori in realitate produc efecte negative”, a spus Ponta.

Conform calendarului convenit anterior cu FMI si Comisia Europeana, pretul gazelor pentru consumatorii casnici ar fi trebuit sa creasca de la 53,3 lei MW/h, in iulie 2014, la 54,6 lei in octombrie 2014, la 56,1 lei in ianuarie 2015, la 58,9 lei in aprilie 2015 si la 62 lei in iulie 2015.

Cresterea pretului a fost insa amanata de Guvern, care doreste prelungirea calendarului de eliminare a preturilor reglementate cu trei ani, pana la 30 iunie 2021.

In privinta companiilor energetice Hunedoara si Oltenia, Fondul Monetar International, Banca Mondiala si Comisia Europeana au cerut restructurarea “masiva si radicala” a acestora, Guvernul fiind insa de parere ca o astfel de restructurare nu ar salva industria producatoare de energie pe baza de carbune si locurile de munca, ci, dimpotriva, ar diminua semnificativ importanta acestui sector in cativa ani in Romania, conducand-l spre “panta de inchidere”.

“Sper sa ne intelegem, dar in interesul Romaniei. Suntem de acord cu masuri de eficientizare, dar nu vom accepta masuri sa duca la disparitia acestui sector esential pentru siguranta noastra energetica si dezvoltarea economico-sociala unor regiuni, Hunedoara, Gorj in special, dar si tot ce tine adiacent”, a afirmat Ponta.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img