Istoria primarilor Iaşului de altădată. Chiar dacă Iaşii apăreau ca aşezare urbană de la mijlocul secolului al XIV -lea primul document ce atestă existenţa oraşului a fost emis la 6 octombrie 1408 de către Voievodul Alexandru cel Bun.
Istoria primarilor Iaşului de altădată
Încă din secolul al XV- lea apar primele forme de organizare administrativă a oraşului. Potrivit unui privilegiu dat la începutul secolului, populaţia Iaşului alegeau annual un şoltuz şi 12 pârgari, care aveau atribuţii juridice, administrative, fiscale şi militare.
Aceştia judecau pricinile, conformau vânzările şi cumpărările ce aveau loc pe teritoriul oraşului, repartizau textile ce trebuiau luate de la cetăţeni în funcţie de averea fiecăruia, interveneau în disputele comerciale. Şoltuzul şi pârgarii erau aleşi de către obştea târgoveţilor dintre cei mai buni negustori şi meseriaşi şi formau organele locale.
Cel mai vechi document în care e numit un şoltuz al Iaşului datează din 20 octombrie 1602, a fost descoperit de către cercetătorii Ioan Caproşu şi Patronel Zahariuc, în el fiind vorba despre un anume “Glegorcea Lapteacru şoltuzul”. Alegerile se făceau la Iaşi de Sf. Mihail şi Gavril (8 noiembrie). La locuinţa şoltuzului, într-o cancelarie improvizată se păstrau catastifele târgului. Tot şoltuzul şi pârgarii stabileau pentru populaţie, în funcţie de avere, dările către domnie, gloabele, contribuţiile de război, etc.
Epitropiile
La începutul secolului al XVIII – lea, şoltuzul şi pârgarii dispar de pe scenă administrativă a oraşului, fiind înlocuiţi cu “dregătoria de aga”. Apar vornicii de târg, care vegheau că interesele târgului să nu fie vătămate. Tot vornicii supravegheau alegerile de epitropi. În 1813 (6 decembrie) apare Ţidula lui Voda Calimah din 1813, pentru lucrările orăşeneşti. Era numit un vornic de poliţie (de oraş), care supraveghea zidirile ce se făceau în tot târgul şi răspundea de curăţenia uliţelor.
Istoria primarilor Iaşului de altădată
Vornic de poliţie era la 1818 Hrinoverghi, căruia i-a urmat Dumitru Jora. Domnitorii fanarioţi au înfiinţat o nouă instituţie administrativă numită Epitropia de târg. Epitropii erau aleşi de obştească adunare pe o perioadă de un an. Pe la 1820, în capitala Moldovei funcţionau şase epitropii: Epitropia de târg, Epitropia Casei Podurilor, Epitropia Casei orfanilor, Epitropia Casei Şcoalelor. Zapisele emise de epitropi erau obligatori întărite de dregătorii oraşului. Acest tip de administrare a fost menţinut până la apariţia Regulamentului Organic.
Regulamentul Organic
Regulamentul Organic a fost scris la Iaşi, la 3 noiembrie 1831, intrând în vigoare la 1 ianuarie 1832. În această lucrare se stipulau noile forme de organizare administrativă ale oraşelor. Apar astfel „Sfaturile municipale” care se vor transforma în 1833 în „Eforii orăşeneşti”. Obligaţiile principale ale Eforiei erau: veniturile şi cheltuielile oraşului, păstrarea sumelor încasate şi darea de socoteală, utilizarea donaţiilor, protejarea comerţului, îndestularea cu hrană a locuitorilor oraşului şi împiedicarea abuzurilor poliţiei, etc. Prezident al Eforiei oraşului Iaşi, spătarul Vasile Beldiman a fost numit de generalul Kiseleff, în lună martie a anului 1833. Până în 1850, Iaşul a avut 11 prezidenţi: Vasile Beldiman, Alexandru Cantacuzino, Iorgu Stavru, S. Adamachi, Costache Negruzzi, Gheorghe Carp, D. Iacobachi, Toma Bantas, M. Iacovachi, Gh. Rosetti, Alecu Ghica. Aceşti prezidenţi au premers primarii care aveau să fie instalaţi incepad cu 1864. Din 1851, Eforia orăşeneasca va primi denumirea de Sfat orăşenesc.
Istoria primarilor Iaşului de altădată
Tot atunci, Iaşul încerca o adaptare din mers la modernitatea ce cuprinsese Europa. Astfel, una dintre problemele Sfatului Orăşenesc era „revizia fanfarelor şi iluminarea capitalei cu gaz Fotojan, mai târziu cu „gaz idrogen”. O altă problemă era achiziţionarea mai multor maşini de stropit stradele, o altă ţinea de prevenirea incendiilor. De asemenea, au loc două evenimente civilizatoare pentru Iaşi: introducerea telegrafului electric în 1857 şi sosirea la Iaşi a „D. Kiuneman, fotograf din Berlin”.
Dimitrie Guşti, primul primar al Iaşului
După Unirea Principatelor Romane din 1859 şi, mai ales, după emiterea Legii comunale din 1864, Iaşul intra în perioada modernă a existenţei sale. Promulgată la 31 martie 1864 sub nr. 394 de către Alexandru Ioan Cuza, Legea Comunală deschidea epoca modernă în istoria administraţiei comunale prin înfiinţarea Primăriei. În baza acestei legi, alegătorii ieşeni au votat primul Consiliu Comunal, cuprinzând 17 membri. Prin Decretul Domnesc din 15 august 1864 a fost numit primar Dimitrie Guşti, acesta fiind actul de naştere a Primăriei Iaşi ca instituţie administrativă. Întocmind bugetul pe 1865, Primăria Iaşi l-a dat spre aprobare Guvernului, fiind cerută acoperirea deficitului de 783.000 de lei prin împrumuturi. Era nevoie de o revigorare edilitară şi asta se poate urmări în efortul primarilor care au urmat în toată perioada modernă.
Până la primul război mondial, Iaşul cunoaşte o dezvoltare urbană semnificativă. Iată câteva repere istorice ale acestei deveniri:
În 1873 se dă în funcţiune Hala Comercială, realizată după planurile celebrului inginer Gustave Eiffel.
În 1879, după proiectul aceluiaşi Gustave Eiffel, se construieşte Hotelul Traian.
În 1891, Primăria cumpăra Palatul Roznovanu, care devine centrul administrative al Iaşului.
În 1896 se inaugurează nouă clădire a Teatrului Naţional.
În 1898 se pune piatra fundamentală la Uzina Electrică.
În 1900 se dă în exploatare prima linie de tramvai.
În 1904 sunt sfinţite, după temeinice lucrări de restaurare, bisericile Sf. Nicolae Domnesc şi Trei Ierarhi.
În 1911 sunt terminate, după 4 ani, lucrările de aducţiune a apei de la Timişeşti.
Legea modernizării administrative
Legea Comunală din 31 martie 1864 cuprindea prevederi de organizare administrativă: formarea comunelor, sarcinile lor, alegerea şi atribuţiile primarilor şi consiliilor comunale, condiţii pentru a fi alegător sau eligibil, incompatibilităţile electorale, veniturile şi cheltuielile comunei. Primarii erau agenţi ai puterii executive, numiţi de govern în comunele urbane dintre primii trei consilieri care întruniseră cele mai multe voturi în alegeri. Sistemul electoral avea un character democratic, progresist, permiţând participarea unor paturi şi categorii sociale mai largi la viaţa publică.
