vineri, 19 aprilie, 2024

ISU VASLUI: MASURI DE PSI LA LĂCAȘELE DE CULT

Distribuie:

Publicat:

În vederea preîntâmpinării unor situaţii ce pot genera incendii la unităţile de cult, cu ocazia desfăşurării slujbelor religioase cu public numeros pompierii recomandă respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:

  • aducerea la cunoştinţa enoriaşilor, de către slujitorii bisericii, pe timpul desfăşurării manifestărilor religioase, a unor reguli minimale ce trebuie respectate în biserică, în vederea prevenirii incendiilor, cât şi privind modul de comportare pe timpul producerii unui incendiu în biserică, în scopul păstrării calmului, evitării accidentelor nedorite şi a panicii în timpul evacuării construcţiei incendiate;
  •  
  • nepermiterea accesului credincioşilor în incinta lăcaşului de cult, decât în limita capacităţii bisericii, în scopul evitării producerii de accidente şi menţinerea în mod obligatoriu, pe timpul desfăşurării slujbelor religioase cu public numeros, a uşilor de acces / evacuare în poziţie deschisă;
  • supravegherea sobelor şi a celorlalte mijloace, cu sau fără acumulare de căldură din lăcaşul de cult, pe toată durata funcţionării, şi întreruperea alimentării acestora înainte de începerea slujbelor religioase cu public numeros;
  •  
  • verificarea, întreţinerea şi curăţarea periodică a coşurilor de fum şi, după caz, remedierea de urgenţă a deficienţelor constatate la acestea;
  • verificarea periodică a instalaţiilor electrice şi remedierea deficienţelor constatate;
  •  
  • amplasarea mijloacelor de încălzire la distanţe de siguranţă faţă de elementele de construcţie, decorurile sau mobilierul combustibile;
  • amenajarea unor locuri speciale pentru depunerea lumânărilor amplasate în exteriorul bisericilor şi la distanţe de siguranţă faţă de acestea;
  •  evacuarea din interiorul lăcaşurilor de cult, înainte de începerea slujbelor religioase cu public numeros, a covoarelor, mochetelor, scaunelor şi băncilor nefixate de pardoseală şi menţinerea, în permanenţă a culoarului central degajat;
  •  
  •  instruirea persoanelor cazate în spaţiile destinate primirii oaspeţilor sau în căminele de bătrâni din incinta mănăstirilor sau aparţinând de acestea, privind cunoaşterea şi respectarea regulilor de prevenire şi stingere a incendiilor la exploatarea mijloacelor de încălzire, a instalaţiilor electrice, cât şi privind utilizarea focului deschis şi interdicţia fumatului;
  •  
  • nepermiterea ca, prin modul de parcare a autoturismelor persoanelor care participă la slujbele religioase cu public numeros, să se blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenţie ale pompierilor la un eventual incendiu;
  •  
  • permiterea utilizării focului deschis în exterior, pentru diferite activităţi gospodăreşti (igienizare, arderea gunoaielor, etc.) doar în locuri special amenajate, aflate la distanţe de siguranţă, astfel încât să se elimine pericolul de propagare a focului la construcţii sau depozite de fân, furaje, şi doar pe timp fără vânt, activităţile respective fiind supravegheate pe toată durata şi având asigurate, la faţa locului, pentru eventualitatea că focul scapă de sub control, mijloace suficiente şi adecvate de stingere a incendiului iar la terminare, jarul rezultat se va stinge complet;
  •  
  • asigurarea de mijloace de apărare împotriva incendiilor, rezerve de apă şi posibilităţi efective de utilizare a acesteia cât şi instruirea corespunzătoare a întregului personal, pentru declanşarea cu maximă operativitate a activităţii de intervenţie pentru stingerea unui eventual incendiu izbucnit, cu forţe proprii, mai cu seamă în cazul acelor obiective izolate, amplasate la altitudine ori la distanţe mari faţă de serviciile de pompieri;
  •  
  • la terminarea activităţilor de cult specifice sau a slujbelor religioase, instalaţia electrică din spaţiile în care acestea se desfăşoară va fi deconectată de la sursele de alimentare, cu excepţia iluminatului de siguranţă şi a circuitelor care alimentează sistemele de protecţie contra efracţiei.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img