Miedul sau hidromelul (vinul din miere) este cea mai veche bautura fermentata, aparuta cu mult inaintea celor din vita-de-vie, cereale sau fructe. Dupa unele cercetari, vechimea acestei bauturi preparata din miere ar avea 6.000 de ani.
Prepararea si folosirea hidromelului sunt amintite si in scrierile antice geto-dace, celto-germanice, balto-slave, finno-ugrice, babiloniene, egiptene, romane, dar si elene. Dacia, in care apicultura era dezvoltata, folosea mierea si celelalte produse apicole. Cateva marturii ale istoricilor Antichitatii arata ca nivelul de cultura si de civilizatie al tracilor n-a fost egalat in Antichitate pe intregul teritoriu european. Stramosii nostri cunosteau miedul si il consumau inca de pe vremea dacilor antici, dupa cum ne lasa marturie Ptolemeu (Geografia – in jurul anului 150 d.Hr. – „Locuitorii din Dacia sunt obisnuiti cu miere, cu lapte si mied”). In secolul al III-lea i.Hr., dacii exportau miere si mied.
Traditia folosirii miedului se pastreaza in continuare la geto-dacii romanizati, la proto-romanii din perioada de trecere la feudalism, precum si la urmasii populatiei romanizate din tinuturile romanesti. Miedul este perparat din miere, apa pura de izvor si fermenti (must de struguri sau drojdie). Dar exista mied cu diverse arome: de afine, de soc, de mure, inclusiv de lavanda. Are un gust deosebit de placut si multiple indicatii terapeutice, fiind bogat in vitaminele B, minerale, aminoacizi – compusii din care sunt construite proteinele – si monoxid de azot, care sustine sanatatea sexuala. Se crede ca reduce anxietatea sexuala, inclusiv temerile de performanta inadecvata.
Cuvantul romanesc „mied” isi are radacina etimologica in sanscritul „madhu”, unde are sensul de miere sau dulce, dar totodata si de alcool. Miedul se prepara pe la sfarsitul verii ori in primele zile ale toamnei, cand, dupa obicei, erau „sacrificati” stupii batrani. Impletiti din nuiele, stupii nu rezistau mai mult de cativa ani. Cand incepeau sa se rupa, albinele erau roite in stupi noi, iar mierea era stoarsa. Fagurii ramasi dupa stoarcere se puneau intr-un vas mare de lemn, plin cu apa curata. Se acoperea cu un capac impletit din nuiele si se lasa la fermentat aproximativ o luna. Mierea si polenul se dizolvau incet in apa, in vreme ce ceara invechita intretinea fermentatia.
Bautura avea gust acrisor, pisca la limba si era usor alcoolizata. Dacii (si mai tarziu romanii si protoromanii) i-au spus mied. Si asa i-a ramas numele. Aproape fiecare dintre autorii antici aminteste de acest mied, bautura cea mai populara a Antichitatii, dupa vin. Se arata chiar ca, atunci cand Deceneu a dispus taierea viilor, pentru ca dacii sa nu mai aiba vin, ei au continuat sa prepare aceasta bautura slab alcoolizata, care devine mai puternica si mai piscatoare la limba dupa trei-patru luni de fermentatie, bautura care le era la indemana, caci miere aveau din belsug. Antonio Maria Gratiani nota, pe la 1564, despre moldoveni: „De vin nu duc lipsa, dar folosesc mult miedul, ca unii ce au miere multa”. Pentru vikingi, miedul este cel ce a daruit omului inspiratia poetica. De asemenea, este binecunoscut ca Odin a facut din „miedul poetilor” o licoare magica, ce asigura puterea premonitiei. Odin l-a invins pe gigantul Suttung pentru a castiga miedul, pe care acesta-l pastra ascuns intr-o incapere subterana. In mod traditional, miedul era oferit la toate reuniunile solemne, iar actul de a bea impreuna asigura o legatura magica nu doar intre cei prezenti, ci mai ales intre oameni si zei.
In urma numeroaselor studii apartinand unui institut londonez, s-a concluzionat ca acest amestec de miere, apa pura si polen este un adevarat cocteil de vitamine, enzime si hormoni naturali. S-a discutat insa ca nu ar fi doar o simpla bautura alcoolica slaba, ci unul dintre cele mai vechi remedii, stimulente, reintineritoare si afrodiziace cunoscute, mergandu-se pana la a fi considerat elixirul tineretii, el redand pofta de mancare, pofta de viata si actionand contra sterilita?ii. S-au facut referiri chiar la o tinerete vesnica, obtinuta prin consumarea in combinatii cu anumite ierburi care cresteau la poalele Muntilor Himalaya. Ca medicament era pretuit ca preventiv impotriva ciumei.
sursa: taifasuri.ro
