joi, 18 aprilie, 2024

Militarii barladeni au motive de sarbatoare

Distribuie:

Publicat:

Joi, 25 Octombrie, militarii Ministerului Apararii Nationale sarbatoresc Ziua Armatei Romaniei.

Cu acest prilej, in perioada 22-24.10.2018, in garnizoana Barlad se desfasoara competitii sportive la care s-au inscris loturile sportive apartinand unitatilor militare din garnizoana si cele ale structurilor M.A.I. si Politiei Locale din orasul nostru, activitati de promovare a imaginii Armatei Romaniei in institutiile de invatamant, gala de filme documentare privind participarea armatei la cel de-al II-lea Razboi Mondial si cupa presei la TIR.

De asemenea, in data de 23.10.2018, in sala mare a Cercului Militar Barlad, incepand cu ora 11.00, se desfasoara simpozionul dedicat centenarului infaptuirii Marii Uniri de la 1918, cu tema „Armata Romana si Marea Unire”, activitate organizata in colaborare cu societatea de Stiinte Istorice, filiala Barlad si C.A.R.P. „Elena Cuza” Barlad, urmata la ora 17.00 de o activitate literar artistica.
Manifestarile se  vor incheia in data de 25.10.2018, cu o serie de evenimente care se vor desfasura in garnizoanele Barlad si Vaslui, astfel:

– ceremonii militare de depunere de coroane, defilarea garzilor de onoare si prezentarea de alocutiuni cu ocazia Zilei Armatei Romaniei. Activitatile se vor desfasura intre orele 09.00-10.00 la Cimitirul „Eternitatea” din Municipiul Barlad si la Monumentul Eroilor din fata Liceului Teoretic „Mihail Kogalniceanu” din Municipiul Vaslui, in intervalul orar 12.00-13.00;

– vernisaj expozitie fotografica  cu tema: “100 de ani de la infaptuirea Marii Uniri de la 1918”, in sala de spectacole a Cercului Militar Barlad, din strada 1 Decembrie 1918, Nr. 25, incepand cu ora 10.30;
– festivitatea de premiere a militarilor care au participat la competitiile sportive. Evenimentul se va desfasura in sala de spectacole a Cercului Militar Barlad, incepand cu ora 11.00;

– spectacol festiv dedicat Zilei Armatei Romaniei, care va avea loc in sala de spectacole a Cercului Militar Barlad, incepand cu ora 11.30;

– prezentare de tehnica militara pe platoul de langa Cercul Militar Barlad. Intre orele 10.00-14.00, cetatenii municipiului pot vedea o expozitie de tehnica si echipamente militare din dotarea unitatilor;
– retragere cu torte, aceasta va avea loc incepand cu ora 19.00 pe itinerariul: intrare Gradina Publica – Bulevardul Republicii – Primaria Barlad – sediul Cercului Militar Barlad.

La aceste activitati sunt invitati sa participe reprezentanti ai autoritatilor publice locale si mass-mediei, cadre militare active din M.Ap.N. si M.A.I., cadre militare in rezerva si in retragere, veterani de razboi, reprezentanti ai institutiilor de educatie si cultura, precum si cetatenii municipiului Barlad.

Cristina Radulescu

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img