marți, 23 aprilie, 2024

Ministrul Finanţelor şi şeful ANAF, invitaţi marţi la Comisia economică a Senatului

Distribuie:

Publicat:

Preşedintele Comisiei economice a Senatului, liberalul Daniel Zamfir, i-a invitat, pentru marţi, pe ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, şi pe preşedintele ANAF, Mirela Călugăreanu, la şedinţa comisiei care va avea ca temă impactul OUG 116/2017 privind unele măsuri bugetare şi pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi a Ordinului ANAF 4140/2017 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare utilizate pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice.

Daniel Zamfir a precizat vineri, pentru AGERPRES, că doreşte ca ministrul Mişa "să explice rostul Ordonanţei 116/2017 care anulează practic efectele benefice ale Legii prevenţiei".

"Prin ordonanţă se stabileşte un fond de premiere pentru cei de la ANAF, practic îi încurajează să dea amenzi agenţilor economici şi anulează efectele benefice ale Legii prevenţiei", a arătat Zamfir.

El a spus că vrea ca preşedintele ANAF "să vină să lămurească felul în care se aplică Formularul 600, pentru că s-a creat un haos de nedescris la administraţiile financiare, iar pe lângă haos oamenii s-au trezit cu somaţii prin care sunt înştiinţaţi că trebuie să vină să plătească contribuţia de asigurări sociale de sănătate încă din anul 2012".

Persoanele fizice care au realizat în 2017 alte venituri decât cele de natură salarială mai mari de 12 salarii minime – adică 22.800 lei (12 luni x 1.900 lei salariul minim) au obligaţia să depună la autoritatea fiscală Formularul 600.

La şedinţa comisiei, care va începe la ora 12,00, vor participa şi reprezentanţi ai Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, ai Camerei de Comerţ şi Industrie a României, ai Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România.

"I-am invitat eu în calitate de preşedinte al Comisiei economice şi am început să contactez colegii să vină marţi. Nu este un demers neapărat al Opoziţiei, este un demers firesc, care afectează profesiile liberale şi aici nu discutăm de măsuri de stânga sau de dreapta", a subliniat Zamfir. AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img