vineri, 29 martie, 2024

Ministrul Mediului, despre fumul degajat de incendiului de la Cernobil

Distribuie:

Publicat:

Ministrul Mediului Gratiela Gavrilescu a anuntat miercuri, dupa intrunirea Comitetului ministerial de urgenta, ca fumul degajat de incendiul de la Cernobil nu va ajunge in Romania in urmatoarele 72 de ore. Potrivit ministrului, focul a fost stins de autoritatile ucrainiene.

Gratiela Gavrilescu a anuntat ca Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor monitorizeaza prin Agentia Nationala pentru Protectia Mediului nivelul de radioactivitate al factorilor de mediu.  In acest sens, aceasta a mentionat ca pana acum aceste valori sunt de aproximativ cinci ori mai mici decat limitele admise.

“Din analiza datelor furnizate de specialisti rezulta ca fumul degajat de incendiu nu va ajunge pe teritoriul Romaniei in urmatoarele 72 de ore. Am dispus, in cadrul Comitetului, supravegherea atenta a monitorizarii continue a nivelului de radioactivitate si in urmatoarele zile.

In acelasi timp, va informez ca, potrivit informatiilor primite de la Ministerul Afacerilor Externe, in zona Centralei de la Cernobil, precum si in zona Kievului, nu au fost depasite valorile maxim admisibile pentru emisiile radioactive.

Potrivit informarii MAE, incendiul extins pe o suprafata de 320 de hectare a fost localizat si stopat de autoritatile ucrainiene”, a mai declarat ministrul Mediului.

Comitetul de urgenta al Ministerului Mediului s-a intrunit miercuri dupa-masa pentru a discuta situatia de la Cernobil, unde s-a produs un incendiu in apropiere de centrala nucleara.

Serviciul ucrainean pentru Situatii de Urgenta a precizat ca incendiul de vegetatie din apropierea centralei Cernobil — scena unei catastrofe nucleare civile de proportii in 1986 — a izbucnit marti dupa-amiaza la 5 km de gropile cu deseuri radioactive, propagandu-se pe mai multe sute de hectare.

Pompierii ucraineni au reusit sa localizeze marti seara incendiul de vegetatie.

Ministrul de interne al Ucrainei, Arsen Avakov, a sustinut ca exista suspiciuni ca incendiul, care s-a produs la numai doua zile dupa implinirea a 29 de ani de la avaria de la Cernobil, ar fi fost provocat premeditat.

Potrivit lui Avakov, incendiul care a izbucnit marti in zona interzisa din jurul centralei nucleare Cernobil a fost cel mai mare din 1992. Acesta se afla la 20 de kilometri distanta de centrala, dar depozitul cu combustibil folosit era situat la doar cinci kilometri.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img