vineri, 26 aprilie, 2024

Misiunea NATO in Afganistan neaga informatiile privind inceperea unor negocieri de pace directe cu talibanii

Distribuie:

Publicat:

Misiunea NATO în Afganistan, Resolute Support, a respins marţi informaţiile potrivit cărora comandantul său, generalul John Nicholson, a declarat că Statele Unite sunt pregătite să se alăture unor negocieri directe cu talibanii, precizând că aceste comentarii au fost "interpretate greşit", relatează Reuters.

Într-un comunicat, misiunea NATO face refere la informaţii difuzate luni în care Nicholson a reiterat comentariile secretarului de stat Mike Pompeo privind posibilitatea de a purta discuţii cu talibanii implicând Statele Unite.

"Statele Unite nu sunt un substitut pentru poporul afgan sau guvernul afgan", a declarat Nicholson în acest comunicat. "Faptul că am reafirmat declaraţia secretarului Pompeo în care el a spus că discuţiile de pace vor include (…) forţele internaţionale şi că Statele Unite sunt gata să lucreze cu talibanii, guvernul afgan şi poporul afgan către o pace durabilă a fost interpretat greşit", a adăugat el.

Talibanii au respins orice discuţii cu guvernul preşedintelui Ashraf Ghani, pe care ei îl consideră nelegitim şi în schimb au insistat că vor discuta doar cu Statele Unite.

În comentariile sale de luni, Nicholson a spus că Statele Unite recunosc că au de jucat un rol important în procesul de pace.

"Secretarul nostru de stat, dl Pompeo, ne-a spus că noi, Statele Unite, suntem gata să discutăm cu talibanii şi să discutăm despre rolul forţelor internaţionale", a declarat el. "Sperăm că ei realizează acest lucru şi că aceasta va contribui la avansarea procesului de pace", a adăugat el.

Remarcile intervin pe fondul unor speculaţii în creştere referitoare la începerea unor discuţii cu talibanii după o încetare a focului fără precedent de trei zile în timpul sărbătorii Eid al-Fitr de luna trecută, care a marcat sfârşitul postului musulman.

Luna trecută, Pompeo a declarat că Statele Unite sunt gata "să sprijine, să faciliteze şi să participe" la discuţii cu talibanii asupra rolului forţelor internaţionale în Afganistan, dar că procesul de pace va fi condus de afgani. AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img