joi, 28 martie, 2024

O inima de 16 ani, salvata de medicii de la Spitalul de Urgenta

Distribuie:

Publicat:

Iulia Marginean prezinta, in aceasta seara, povestea emotionanta a unui tanar de 16 ani salvat in ultimul moment, dupa ce a cazut in raul Dambovita. In ciuda detasarii emotionale pe care cadrele medicale incearca sa o afiseze, situatia acestui copil nu poate sa nu le impresioneze.

Parasit de parinti, tanarul a ajuns, inca de la o varsta frageda, in grija unui centru de plasament. De parca acest lucru nu ar fi fost de ajuns, tanarul este nevoit, in urma incidentului, sa duca cea mai grea lupta: cea cu moartea. Cazul, preluat de doamna doctor Monica Stefan, este foarte greu de rezolvat si pentru ca pacientul nu se afla in conditia de a vorbi. Viata lui atarna de un fir de ata, sansele de supravietuire fiind destul de mici.

Din fericire, eforturile cadrelor medicale nu au fost in zadar. Starea copilului s-a imbunatatit progresiv si, la numai 2 zile de la accident, nu a mai avut nevoie de aparate pentru a respira. „Are viata inainte si sper sa-i fie bine pe viitor. Sper sa-si intemeieze o familie, sa aiba parte de tot ce e mai bun, de tot ce nu a avut in copilarie”, spune medicul specialist in medicina de urgenta Monica Stefan. Lupta pentru viata a eroilor in halate albe este adusa pe micul ecran de echipa emisiunii Apel de Urgenta in aceasta seara, de la 20:30, la Prima TV.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img