vineri, 29 martie, 2024

O legătură extraconjugală aruncă în criză coaliţia guvernamentală

Distribuie:

Publicat:

Coaliţia aflată la guvernare în Australia este în criză, din cauza unor critici formulate împotriva premierului Malcolm Turnbull de adjunctul său Barnaby Joyce, vizat de un scandal în urma unei legături extraconjugale cu o colaboratoare, relatează AFP.

Scandalul a izbucnit după dezvăluirea unei legături a lui Barnaby Joyce cu o colaboratoare cu aproape 20 de ani mai tânără, care ar urma să îi aducă pe lume un copil. El este acuzat că a încălcat regulile guvernului numind-o într-un cabinet ministerial, iar apelurile ca el să demisioneze s-au înmulţit.

În vârstă de 50 de ani, Barnaby Joyce este liderul Partidului Naţional, unul din pilonii coaliţiei conservatoare formate cu Partidul Liberal al premierului Malcolm Turnbull.

El şi-a făcut o notorietate internaţională ameninţând că va eutanasia câinii starului american Johnny Depp, introduşi ilegal în Australia.

Într-o conferinţă de presă, Turnbull l-a acuzat joi pe vicepremierul său că "a comis o eroare de judecată şocantă având o legătură cu o tânără care lucra la biroul său" şi că "a cauzat o suferinţă şi o umilire extreme" soţiei şi celor patru fiice ale sale.

Fără a-i solicita totuşi demisia, Turnbull, a cărui coaliţie depinde de participarea Partidului Naţional, i-a cerut lui Joyce să profite de viitorul său concediu "pentru a-şi evalua poziţia". Premierul a atras totodată atenţia joi că miniştrii cabinetului său nu au voie să întreţină relaţii sexuale cu subordonaţii.

Însă aceste sfaturi şi comentarii nu au fost pe placul lui Barnaby Joyce care, într-o conferinţă de presă incisivă susţinută vineri, a adoptat o atitudine de sfidare.

El a anunţat că nu intenţionează să renunţe la postul său şi l-a acuzat pe premier că se amestecă în problemele partidului său, spunând în acelaşi timp că afirmaţiile lui Turnbull au fost "inepte", "inutile" şi că au "produs mai mult rău".

"Nu cred că oamenii trebuie să demisioneze din posturile lor din cauza unor chestiuni personale", a spus el. "Cred că suntem într-o situaţie tristă dacă problemele personale sunt cele care determină (viitorul) unui loc de muncă, indiferent de domeniu", a adăugat Joyce.

Vicepremierul a respins de asemenea acuzaţiile opoziţiei conform cărora el ar fi încălcat codul de bună conduită prin faptul că a acceptat să trăiască fără să plătească în apartamentul unui prieten milionar după ce i s-a destrămat căsătoria. Joyce a spus că a fost vorba de un gest de sprijin din partea unui prieten.

Opoziţia laburistă i-a cerut vineri lui Turnbull să îl demită pe Joyce. "Acest guvern este în criză. Este o criză politică totală", a declarat liderul laburist Bill Shorten, care a mai spus că Turnbull şi Joyce nu se ridică la nivelul funcţiilor lor. AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img