vineri, 19 aprilie, 2024

Oamenii de la Finante fac dezvaluiri HALUCINANTE: acuzatii care arunca in aer SRI

Distribuie:

Publicat:

Federația Națională a Sindicatelor din Finanțe arată, miercuri, referitor la protocolul dintre ANAF și PG, că "un grup mic de politicieni influenți a hotărât să-și creeze un instrument foarte puternic de șantaj", precizând că ofițerii SRI veneau în instituții cu direcții de acțiune deja trasate.

"Odata cu reorganizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală din 2013, un grup mic de politicieni influenți a hotărât să-și creeze un instrument foarte puternic de șantaj, aducând la un loc ofițeri SRI, procurori și oameni special angajați de către conducerea ANAF din acea perioadă. Prin această măsură au fost dați afară 1950 de specialiști la nivel național pentru a face loc celor veniți la noua structură constituită – direcția antifraudă fiscală. Concomitent, a fost desființată Autoritatea Națională a Vămilor, fiind distruse sau pierdute arhivele instituției pentru a nu se mai cunoaste modul în care operau dutyfree-urile în perioada când vama era condusă de Gelu Ștefan Diaconu", arată Federația Națională a Sindicatelor din Finanțe, informează Mediafax.

Sindicaliștii amintesc că tot atunci a fost desființată Garda Financiară, pierzându-se toate arhivele referitoare la operațiunile ce vizează produsele accizabile (alcool, petrol, țigări).

Reprezentanții Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe dau detalii și despre cum acționa noul grup organizat, "acoperit de prevederi legale special create":

– ofițerii SRI (au fost detașați de la SRI aproximativ 250 de ofițeri) veneau în instituție cu direcțiile de acțiune trasate (firme, persoane etc)
– Direcția Antifraudă lucra la comanda lor, fiind executate întrutotul ordinele acestora; se făceau plângeri penale pe bandă rulantă celor care erau vizati dar de cele mai multe ori aceste plângeri nu se confirmau sau controalele se dovedeau superficiale.
– Angajații de la antifraudă detașați la parchete preluau plângerile și solicitau puncte de vedere de la structurile de specialitate ale sistemului instituțional al ANAF.

"Ne miră în continuare cum cei care au orchestrat aceste operațiuni nu pățesc nimic, chiar au tupeul să explice opiniei publice cum funcționează statul de drept, deși cunosc perfect mizeria creată și faptul că din ANAF au plecat 1950 de specialiști pentru a se putea înființa acest adevărat instrument al terorii", conchid sindicaliștii.

Protocolul dintre Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și ANAF a fost semnat în anul 2013 de Tiberiu Nițu, în calitate de procuror general și de Gelu Diaconu, președinte ANAF la acea vreme. La capitolul II al protocolului, intitulat "Aspecte privind operaționalizarea Direcției de combatere a fraudelor" se precizează că: Inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor își desfășoară activitatea „prin detașare în cadrul parchetelor pe posturi de specialiști economico – financiari”. Prin art. 3 litera C din Protocol s-au constituit echipe mixte de procurori/inspectori ANAF care urmau să procedeze “la valorificarea informațiilor și strângerea probelor privind comiterea unor infracțiuni”.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img