joi, 25 aprilie, 2024

Pamantul se clatina! Avertismentul cercetatorilor de la NASA

Distribuie:

Publicat:

Rotatia Terrei in jurul propriei axe este in prezent mai putin stabila din cauza unei 'suprasarcini laterale' ca urmare a dezghetului survenit la poli, potrivit unui studiu realizat de NASA si citat miercuri de EFE. 

Ca urmare a incalzirii globale, provocata in parte de actiunea umana, stratul de gheata din Groenlanda s-a subtiat, iar o masa echivalenta cu 7.500 de gigatone s-a desprins, afectand stabilitatea rotatiei Terrei, care acum 'se clatina'. Potrivit unui studiu realizat de Jet Propulsion Laboratory al NASA, deplasarea acestei mase este unul dintre factorii importanti care afecteaza stabilitatea rotatieiTerrei. 'O masa aflata la 45° fata de Polul Nord – cum este Groenlanda – sau fata de Polul Sud – cum sunt ghetarii din Patagonia – prin deplasarea sa ar avea un impact mai mare de modificare a axei in jurul careia se invarte Terra, decat o masa care se afla chiar in vecinatatea polilor', noteaza intr-un comunicat Eric Ivins, cercetator la JPL si coautor al studiului.

Cauzele tectonice afecteaza miscarea de rotatie

Deplasarea maselor de gheata este unul dintre cei trei factori pe care cercetatorii ii semnaleaza ca responsabili ai acestei rotatii mai instabile si al deplasarii axei de rotatie terestre. Un alt factor este legat de 'dezvelirea' rocilor in zonele unde anterior exista un strat gros de gheata si care acum nu se mai afla sub presiunea acestei greutati. Cea de-a treia cauza prezentata de experti este asa numita ''convectie a mantalei'', provocata de miscarea rocilor topite la temperaturi foarte inalte din adancurile Pamantului. Potrivit studiului, stratul care se afla intre nucleu si suprafata (manta) poate suferi variatii cauzate de miscarile de ridicare si coborare a rocilor incandescente, fapt ce genereaza, de asemenea, instabilitatea rotatiei, modificand axa. Analizand masuratorile realizate in secolul al XX-lea, JPL a calculat ca axa de rotatie a Terrei s-a deplasat cu aproximativ 10 centimetri pe an, ceea ce la nivelul unui secol reprezinta aproape 10 metri.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img