marți, 16 aprilie, 2024

Papa Francisc vorbeste despre primirea imigrantilor

Distribuie:

Publicat:

Crestinii au datoria biblica sa-i primeasca pe migranti si refugiati, declara Papa Francisc in mesajul traditional pe care il dedica in fiecare an migrantilor si refugiatilor, dat publicitatii joi.

Pe fondul aprigelor dezbateri din Europa generate de cel mai mare aflux de solicitanti de azil de dupa Al Doilea Razboi Mondial, liderul spiritual al celor 1,2 miliarde de catolici din lume spune ca migrantii ar trebui priviti nu numai pe baza statutului lor ‘legal’ sau ‘ilegal’, ci mai presus de toate ca oameni a caror demnitate trebuie protejata si care “sunt capabili sa contribuie la progresul bunastarii generale”.

El subliniaza, de asemenea, necesitatea de a ajuta tarile de origine ale migrantilor sa combata foametea, razboiul si nedreptatea economica la nivel global si de a informa opinia publica pentru a preveni temerile nejustificate si speculatiile in detrimentul migrantilor.

“Revelatia biblica ne indeamna sa uram bun venit strainilor; ne spune ca, facand aceasta, deschidem usile noastre in fata lui Dumnezeu”, declara papa Francisc in mesajul sau pentru Ziua Mondiala a Migrantilor si Refugiatilor 2016, pe care Biserica Catolica o celebreaza la 17 ianuarie.

“In timpul nostru, fluxuri de migratie sunt in continua crestere peste tot in lume (…) Foarte des (…) ei (refugiatii) trebuie sa faca fata lipsei de standarde si practici clare de reglementare a primirii lor si de prevedere a unor itinerarii de integrare pe termen scurt si lung, cu atentie la drepturile si obligatiile tuturor”, se arata in acest mesaj postat pe site-ul Vaticanului.

“Pe baza acestor concluzii, am vrut ca Ziua Mondiala a Migrantilor si Refugiatilor 2016 sa fie consacrata urmatoarei teme: ŤMigrantii si refugiatii ne provoaca. Raspunsul Evangheliei Milostiviriiť. Fluxurile migratorii sunt acum o realitate structurala si prima intrebare care se pune este cum sa fie depasita faza de urgenta pentru a face loc unor programe care sa abordeze cauzelor migratiei, schimbarile care au loc si consecintele care imprima fete noi societatii si popoarelor”, spune papa in mesajul sau.

Suveranul pontif ii descrie pe migranti ca pe “fratii si surorile noastre in cautarea unei vieti mai bune, departe de saracie, foamete, exploatare si distribuirea nedreapta a resurselor planetei, care sunt menite sa fie impartite echitabil pentru toti” si remarca faptul ca “dezbaterile cu privire la conditiile si limitele care sa fie stabilite pentru primirea migrantilor continua nu numai la nivelul politicilor nationale, ci si in unele comunitati parohiale a caror liniste traditionala pare sa fie amenintata”.

Papa Francisc este un avocat bine-cunoscut al drepturilor migrantilor, subliniaza agentia DPA. El a ales Lampedusa in iulie 2013, ca destinatie a primei sale calatorii papale dupa ce a devenit Suveran Pontif, aceasta insula italiana servind de multe ori ca un prim punct de sosire a migrantilor veniti cu barca spre Europa din Africa de Nord.

Luna trecuta, suveranul pontif a chemat toate parohiile catolice europene sa preia o familie de migranti si se fac aranjamente pentru a gazdui doua dintre ele chiar in interiorul Cetatii Vaticanului.

De asemenea, papa Francisc a subliniat, in timpul recentei sale calatorii in SUA, propriile sale origini migrante, ca fiu al unor emigranti italieni in Argentina.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img