In aceasta noapte de har si de lumina ne aflam in pridvorul bisericilor noastre pentru a primi binecuvantarea lui Dumnezeu. Suntem impreuna intr-un numar mare, avand intre noi si pe cei care nu vin la sfanta biserica decat in noap-tea de Pasti sau rareori in timpul anului. Ii imbratisam pe toti cu dragoste de frate si le dorim a fi cat mai mult intre noi pentru ca facem parte din aceeasi familie crestina si este bine si frumos sa mergem impreuna pe acelasi drum.
Suntem aici, la sfanta biserica, pentru „a lua lumina”. Acest fapt arata ca este ceva sau, mai bine spus, ca este Ci-neva Care ne cheama. Simtim nevoia unui raspuns, avem trebuinta de lumina si intuim ca in lumina de Pasti descoperim pe Cineva Care ne poate calauzi, hrani si ajuta.
Da, iubiti credinciosi, este lumina lui Hristos, este Hristos Insusi Care vine spre noi, Care ne cheama, Care ne asteapta, Care ne iarta, Care ne imbratiseaza si Care ne iubeste. Spre El ne indreptam pasii in aceasta noapte de Inviere si nadajduim ca lumina Lui, El Insusi, sa ramana cu noi si in noi pentru vesnicie.
Sarbatoarea Sfintelor Pasti este momentul potrivit pentru a cugeta la taina legaturii omului cu Dumnezeu, legatura care constituie si fundamentul real al relatiei dintre oameni.
Dumnezeu ne-a creat pe noi, oamenii, pentru a fi impre-una cu noi, pentru a ne darui viata si slava Sa. In momentul in care primii oameni au ales sa vietuiasca fara Dumnezeu si, uneori, impotriva lui Dumnezeu, ei s-au rupt de Izvorul vietii. Moartea a patruns atunci in om si in lume, un zid despartitor asezandu-se intre acesta si Dumnezeu. Indepar-tandu-se de Dumnezeu, oamenii s-au indepartat si unii de altii. Au aparut, astfel, dezbinari, lupte intre frati, razboaie si multa ura.
Insa Dumnezeu „asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica”. Asadar, Fiul lui Dumnezeu coboara pe pamant la oamenii ziditi de El, pentru a le oferi acestora puterea in-toarcerii la Dumnezeu si a unirii intre ei. „Domnul S-a intrupat, spune Parintele Dumitru Staniloae, S-a rastignit si a inviat ca om ca sa adune pe toti cei dezbinati in Sine, in infinitatea iubirii Sale fata de Tatal si a Tatalui fata de El”
Inainte de Rastignirea si Invierea Sa, Hristos infatiseaza Tatalui, in rugaciune, dorinta Sa cea mai arzatoare – oamenii sa fie uniti intre ei: „Ma rog, spune Hristos, ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una (…) precum Noi una suntem: Eu intru ei si Tu intru Mine, ca si ei sa fie desavarsiti intru unime”
Prin vietuirea Sa printre oameni, prin Moartea si Invierea Sa, Hristos il vindeca pe om, inlatura peretele despartitor dintre om si Dumnezeu si daruieste puterea unirii intre oa-meni. In sarbatoarea Sfintelor Pasti constientizam in mod deosebit acest adevar si exclamam: „Acum toate s-au umplut de lumina: si cerul, si pamantul, si cele de dedesubt”
„Cerurile dupa cuviinta sa se veseleasca si pamantul sa se bucure. Si sa praznuiasca toata lumea cea vazuta si cea nevazuta; ca a inviat Hristos, Bucuria cea vesnica.”
Iubiti credinciosi,
Sarbatoarea Invierii Domnului a fost, de-a lungul veacurilor, moment de bucurie aleasa pentru romanii ortodocsi, oriunde s-ar fi aflat ei. Granite nedrepte i-au tinut despartiti unii de altii, dar limba lor comuna si, indeosebi, aceeasi credinta i-au mentinut in unitate de cuget. Hraniti din tainele credintei in Hristos inlauntrul aceleiasi Biserici Ortodoxe, romanii si-au vazut implinita dorinta de a fi impreuna intr-o tara care sa-i cuprinda pe toti.
La implinirea a 100 de ani de la acest eveniment de mare importanta pentru noi, se cuvine sa-I multumim lui Dumnezeu pentru cele intamplate atunci. Credinta in Invierea lui Hristos a fost in acele momente, precum este si astazi, si izvor de putere in nadejdea de implinire a nazuintei de unitate.
A trecut un veac de la acel moment de gratie. Unele din implinirile de atunci s-au mentinut, altele s-au pierdut pe parcurs. Sunt inca teritorii romanesti instrainate, iar plecarea a milioane de romani in afara tarii naste probleme uriase in fata provocarii pe care o traim cu privire la continuitatea si unitatea neamului. Este, de asemenea, multa dezbinare intre noi, iar problema nasterii de copii devine din ce in ce mai ingrijoratoare.
Daca analizam cu onestitate realitatile care, de-a lungul timpului, au condus la realizarea Unirii celei mari de la 1918, constatam ca aceleasi lucruri sunt necesare astazi pentru a depasi dificultatile in care ne zbatem.
Credinta in Dumnezeu, apartenenta la aceeasi Biserica, nasterea de copii, oameni de stat capabili sa inteleaga mersul istoriei, capacitatea de jertfa a militarilor, a preotilor, a invatatorilor, a medicilor, a taranilor etc. au pregatit marele moment din 1918.
Astazi aceleasi lucruri sunt necesare. Intoarcerea la Hristos, apararea valorilor legate de familie, asumarea conditiei de roman sunt absolut necesare pentru o vietuire cumpatata, fireasca si demna.
Drept-maritori crestini,
Un mare duhovnic al Bisericii noastre, Parintele Sofian Boghiu, spunea ca „rostul nostru pe pamant este sa ne umplem de Dumnezeu”. Toate planurile noastre, stradania noastra, lupta noastra, stiinta sau banii, armele sau diplomatia nu duc nicaieri daca suntem goi de Dumnezeu, goi de Inviere, goi de vesnicie. „Cautati, mai intai, Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua”, ne spune Hristos.
Nu se poate vorbi de unitate pe nici un plan al existentei daca este absent Dumnezeu, daca nu exista stare de pocainta si focul rugaciunii nu arde. Atat armonia puterilor sufletesti din om, cat si coeziunea din sanul familiei sau a neamului nu pot fi dobandite in afara raportarii noastre la Dumnezeu, la Taina Invierii, la cultura inimii si a mintii deschise spre suferinta oamenilor si spre vesnicie. Orice alta abordare este „vanare de vant”, pierdere de timp si „deser-taciunea desertaciunilor”
In sensul celor marturisite, se cuvine, in aceste zile de Pasti, sa privim la noi insine si la lumea din jurul nostru si sa le vedem pe toate in lumina Invierii lui Hristos. Asezandu-ne pe noi, pe cei ce ne sunt aproape si pe toti oamenii in legatura cu Taina Invierii, dobandim raspuns la multe nedumeriri si rezolvare in multe situatii grele.
Altoiti pe lumina Invierii, dobandim, mai inainte de toate, convingerea ca moartea nu are ultimul cuvant in existenta noastra. „Moartea a fost inghitita de biruinta. Unde iti este, moarte, biruinta ta? Unde iti este, moarte, boldul tau?”, se intreaba Sfantul Apostol Pavel. Iar daca moartea nu este definitiva, totul este vazut intr-o lumina care ofera sens si adancime pentru tot ce exista: om, natura, familie, neam, univers.
Lumina Invierii lui Hristos, asezata in centrul vietii oamenilor, ofera acestora atat un unic centru de referinta, precum si calea de apropiere intre ei. Cu cat creste apropierea oamenilor de Dumnezeu, cu atat capata consistenta unirea intre ei. In aceasta perspectiva, toti si toate dobandesc folos. Familia se intareste, neamul ramane unit, dusmanii se risipesc, Biserica se bucura si Dumnezeu este intru toate slavit.
Cu nadejdea ca lumina Invierii lui Hristos cuprinde tot mai adanc si cat mai multe suflete, va incredintez pe toti binecuvantarii, iertarii si iubirii lui Dumnezeu. Pruncii sa va fie multi si sanatosi, cele materiale sa se inmulteasca prin munca cinstita, pamantul tarii sa va tina acasa, iar cei plecati sa revina in ograda parinteasca. Rugaciunea si lucrarea tuturor sa-i cuprinda si pe romanii moldoveni din teritoriile instrainate. Durerea si dorul lor sa fie al tuturor pentru ca toti sa ne regasim in aceeasi Tara si aceeasi Biserica cu voia lui Dumnezeu, la timpul potrivit.
In fata tuturor si a fiecaruia in parte, rostesc cu bucurie adevarul mantuitor: HRISTOS A INVIAT!, asteptand de la toti marturisirea si raspunsul pascal: ADEVARAT A INVIAT HRISTOS!
Al vostru parinte si frate intru slujirea Bisericii lui Hristos,
† TEOFAN
Mitropolitul Moldovei si Bucovinei
