vineri, 19 aprilie, 2024

Perchezitii de AMPLOARE in Bucuresti si sapte judete din tara

Distribuie:

Publicat:

Politistii din Prahova efectueaza, joi dimineata, in Bucuresti si sapte judete, 52 de perchezitii la sediile unor societati comerciale si la locuintele unor persoane banuite de evaziune fiscala si spalare a banilor, 40 de persoane urmand sa fie conduse la audieri, a informat IGPR.  Potrivit unui comunicat de presa transmis de Politia Romana, la data de 7 decembrie a.c., politisti Inspectoratului de Politie Judetean Prahova, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe Tribunalul Prahova, efectueaza 52 de perchezitii domiciliare, in municipiul Bucuresti si in judetele Prahova, Bacau, Iasi, Galati, Alba, Buzau si Dambovita. La activitati participa si jandarmi. Actiunea vizeaza persoane banuite ca ar face parte dintr-o grupare infractionala specializata in savarsirea unor infractiuni de evaziune fiscala si spalare a banilor. 

Astfel, in perioada 2010 – 2016, 30 de societati comerciale beneficiare ar fi influentat obligatiile fiscale datorate bugetului de stat, in sens negativ, prin inregistrarea in evidentele contabile proprii de operatiuni nereale. Pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala ar fi fost folosite 10 societati cu un comportament de tip fantoma, conform comunicatului IGPR.  Prejudiciul cauzat este in valoare de aproximativ 1,4 milioane de euro din actele de evaziune fiscala si alte 300.000 de euro din infractiunea de spalare a banilor.  Un numar de 40 de persoane urmeaza sa fie conduse la audieri.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img