vineri, 29 martie, 2024

Pilotul disparut in munti, cautat de 850 de oameni

Distribuie:

Publicat:

Pilotul disparut in munti de joi de la pranz inca nu a fost gasit. Iar echipele de salvatori vor relua cautarile in aceasta dimineata. Sunt 850 de oameni, pompieri, jandarmi, militari, salvamontisti si voluntari, care au cercetat pe jos, cu elicoptere si cu avioane o zona intinsa pe noua judete. Pana acum insa, nu a fost gasit macar un indiciu care sa lamureasca ce s-ar fi putut intampla cu pilotul si cu planorul.

850 de oameni, 12 aparate de zbor, patru drone si o motoparapanta au rascolit sambata zone raspandite prin noua judete in care autoritatile cred ca ar putea gasi planorul care a disparut de mai bine de doua zile. Aria de cautare a fost extinsa pana in judetul Neamt.

Cautarile in zona Arges au inceput aproape de ora 6 dimineata. Peste 130 de jandarmi, pompieri, salvamontisti si vanatori de munte au strabatut masivul Piatra Craiului, masivul Iezer Papusa, dar si Valea Cheii. “Vom peria si aceasta zona cu toate ca mi se pare o zona mai departe decat ar trebui. Dar ordinul trebuie sa il executam”, a spus Puiu Horbosan, seful Salvamont Campulung. Cele sase echipe de cautare au fost insotite de doua elicoptere MAI, o senilata si o drona a unui localnic.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img