marți, 23 aprilie, 2024

Profesionisti IT vin la Barlad pentru a sta de vorba cu elevii de liceu din orasul nostru

Distribuie:

Publicat:

Liceenii din Barlad au ocazia, pentru al patrulea an, sa invete aplicat cum se dezvolta un proiect de computer science si sa simuleze timp de 6 luni munca intr-o companie IT. Pe 9 octombrie s-a dat startul celei de-a patra editii a programului educational Opening Opportunities, un program inovativ de incurajare a carierelor in computer science pentru elevi de liceu, creat de Asociatia Techsoup Romania in cadrul programului global Microsoft YouthSpark, in parteneriat cu Microsoft Romania si ANBPR.
 
In data de 23 octombrie 2017 la ora 14:00, la Biblioteca Municipala „Stroe S. Belloescu” va avea loc evenimentul de prezentare a programului si a felului in care liceenii pasionati de IT, care vor sa exerseze crearea de produse noi de tehnologie, se pot inscrie pentru a face parte din echipele care vor beneficia de sesiuni de mentorat alaturi de voluntarii Microsoft. Partenerul local al programului este Biblioteca Municipala „Stroe S. Belloescu”, printre primele biblioteci care au raspuns afirmativ parteneriatului in cadrul programului Opening Opportunities.
 
 In cadrul evenimentului, voluntari profesionisti IT din Microsoft Romania le vorbesc elevilor de liceu despre ce inseamna o cariera in IT, care sunt cerintele si pasii, cat de tehnic sau netehnic poti fi, ce abilitati si trasee de cariera pot fi cultivate ca sa ajungi in aceasta industrie. Apoi, liceenii sunt invitati sa aplice online la activitatile de mentorat si timp de 6 luni, sub coordonarea mentorilor IT Microsoft, elevii selectionati vor lucra online pentru a dezvolta produse si aplicatii software sau alte proiecte tehnice.

Nu este prima oara cand liceenii din orasul nostru  fac parte din acest program, un program cu o istorie de peste 4 ani care a ajuns la peste 6.000 de elevi din 15 localitati si cu peste 100 de evenimente publice pentru elevi si mentori Microsoft. In 2016, la editia a treia, in cadrul evenimentului final care s-a desfasurat la Bucuresti,premiul pentru cel mai distractiv proiect  a fost acordat proiectului Pesna, o platforma pentru crearea de jocuri bazate pe basme, creat de o echipa de 5 elevi de la Colegiul National Gheorghe Rosca Codreanu Barlad.

“Opening Opportunities este o experienta unica pentru elevii de liceu, in care pot sa experimenteze inovatia. Sunt multi liceeni care doresc sa treaca din pragul de la consumatori de tehnologice catre crearea de tehnologie, insa multi isi aleg alte cariere deoarece ori isi pierd interesul, ori nu sunt pregatiti sa faca fata provocarilor acestei industrii dinamice a IT-ului. Ori acest program, prin simularea mediului de lucru si a etapelor de dezvoltare a unui produs de tehnologie, le deschide orizontul posibilitatilor si ii lasa mult mai pregatiti sa paseasca increzatori in noua lume care li se deschide in fata dupa terminarea liceului”, este de parere Ioana Popa – manager de proiect, Asociatia Techsoup.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img