joi, 18 aprilie, 2024

RANCHIUNOS SI MISOGIN VA FI LA BARLAD ? FENOMENUL #REZIST SOSEȘTE SI LA NOI!

Distribuie:

Publicat:

Marti , 20 februarie 2018, ora 19.00, in sala mică a cinematografului “ Victoria” din Barlad va fi prezent jurnalistul Grigore Cartianu. Acesta va participa la conferința"Misterele Revoluției din 1989" susținută chiar de către acesta. Intrarea publicului este libera.           Grigore Cartianu (48 de ani), născut la Brădiceni, com. Peștișani, Gorj, este unul dintre ziariștii cu notorietate mare din România. A condus redacțiile unor ziare importante (Adevărul, Evenimentul zilei) și a semnat mii de editoriale, interviuri și anchete gazetărești. Este o apariţie frecventă în emisiuni TV, pe teme de maxim interes. În prezent este Senior Editor al cotidianului “România liberă” și realizator al emisiunii zilnic” Cronica de noapte”, de la Nașul TV.                  Ranchiunos și misogin, dar și neprieten cu apa și săpunul, după declarația televizată a lui Giovani Becali, Cartianu le-a dezvăluit romanilor si latura sa creativa, aceea de scriitor.

“Sfârșitul Ceaușeștilor” – vol. 1 din trilogia “Misterele Revoluției”. Este povestea tragică și grotescă a unui cuplu dictatorial care se credea nemuritor. O carte de mare impact în România, cu vânzări de 147.000 de exemplare. Publicată în tiraje de mii de exemplare în Italia și Brazilia; în curs de publicare în alte țări europene.

* „Crimele Revoluției” – vol. 2 din trilogia “Misterele Revoluției”. Un volum de investigație care a schimbat profund percepția românilor despre evenimentele din decembrie 1989. O decriptare a diversiunilor FSN-iste, majoritatea televizate, care au dus la asasinarea a 957 de oameni. Și o concluzie crudă: cei care pozau în salvatori erau, de fapt, ucigași cu sânge rece, executanți și beneficiari ai unui plan sovietic insuportabil de cinic.

* „Teroriștii printre noi” – vol. 3 din trilogia “Misterele Revoluției”. Revoluția tragică și comică la Sfântu Gheorghe, Brașov, Focșani, Buzău, Galați, Brăila, Constanța sau Mizil. O colecție de întâmplări atent investigate, care descriu atmosfera suprarealistă în care oameni nevinovați au fost împușcați, înjunghiați sau linșați.

* „Cartea Revoluției” – o ediție enciclopedică, tipărită în condiții de lux, care strânge între copertele sale cele 1.600 de pagini ale celor trei volume din seria “Misterele Revoluției”. Lucrarea, o adevărată bijuterie, conține peste 300 de imagini istorice sau inedite.

* „Jurnalul unui puci ratat” – relatarea la cald a crizei politice din vara anului 2012. Volumul cuprinde editorialele scrise de autor zi de zi, timp de trei luni, și publicate în ziarul “Adevărul”, pe care-l conducea în calitate de redactor-șef. O carte-document.

*„Miracolul din noiembrie” (în colaborare cu Laurențiu Ciocăzanu) – fabuloasa poveste a zilei de 16 noiembrie 2014, în care Diaspora română, solidarizată prin Facebook, a obținut o victorie eroică. Volumul scoate la lumină destine luminoase și povești emoționante, oferind explicații convingătoare pentru o surpriză colosală.

* “600.000” – povestea fenomenului #Rezist, cea mai amplă mișcare de rezistență civică din istoria României. O carte-manifest, scrisă la temperatura înaltă a evenimentelor trăite pe viu. Un pamflet usturător la adresa celor care, prin ordonanțe de urgență și legi ticăloase, încearcă să impună tirania hoției. Un elogiu adus celor peste 600.000 de români care au înfruntat gerul iernii pentru a-și salva justiția și țara.

* „Hagi” – povestea vieții celui mai mare fotbalist din istoria României: Gheorghe Hagi. Un volum temeinic documentat, fără egal în privința bogăției de informații. O lectură alertă, care reface saga balcanică a comunităților de aromâni din Grecia și Bulgaria, în vremuri tragice. În 500 de pagini palpitante, autorul urmărește evoluția lui Hagi, ca om și ca sportiv, de la naștere (1965) până la retragerea de pe gazon (2001). Este o lucrare ajunsă la ediția a IV-a.

* „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” – film pe DVD. Este reconstituirea, sub forma unei docu-drama, a ultimelor trei zile din viața cuplului ceaușist: 22-25 decembrie 1989. Regizorul Radu Gabrea a produs un video-document istoric, bazat pe scenariul lui Grigore Cartianu și inspirat de volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”. Filmul are 90 de minute și este prezentat în șase limbi: română, engleză, franceză, germană, spaniolă și italiană.

 

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img