Ziua de joi din Saptamana Mare este cunoscuta drept Joia Mare. In aceasta zi, se praznuieste spalarea picioarelor apostolilor de catre Hristos, Cina cea de Taina, la care s-a instituit Taina Sfintei Impartasanii (Euharistia), rugaciunea din gradina Ghetsimani si prinderea Domnului de catre farisei.
In Joia Mare, dimineata, oamenii merg la biserica sa se spovedeasca si sa se impartaseasca. Seara, are loc slujba celor 12 Evanghelii, iar lumea merge la biserica imbracata in haine de doliu, facute din panza alba si cusute cu negru, conform site-ului www.crestinortodox.ro.
Tot acum se duce la biserica paine, care va fi sfintita de preot, stropita cu vin si impartita enoriasilor in noaptea de Inviere.
Se spune ca din Joia Mare nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se bate toaca. In majoritatea gospodariilor romanesti, Joia Mare este ziua dedicata copturilor pascale si inrosirii oualor, simbol al Sarbatorii Sfintelor Pasti. Se spune ca ouale inrosite in aceasta zi nu se strica niciodata.
Joia Mare este ultima zi din Postul Mare in care se fac slujbe pentru sufletul mortilor. Se crede ca in noaptea dinainte de Joia Mare, se deschid mormintele, iar sufletele mortilor se intorc la vechile lor locuinte, unde raman pana in sambata dinainte de Rusalii. Oamenii aprind focuri in curti, pe dealuri sau in cimitire, pentru ca acestia sa aiba lumina si caldura.
Aprinderea acestora reitereaza focul pe care l-au aprins slujitorii lui Caiafa in curtea arhiereasca, pentru a se incalzi, atunci cand Iuda l-a vandut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfantul Petru, atunci cand s-a lepadat de Hristos.
Femeile duc la biserica colaci, prescuri, vin, miere de albine si fructe si, dupa ce sunt sfintite, se impart pentru sufletul celor dusi pe lumea cealalta. Se obisnuieste sa se dea de pomana apa, fie se arunca pe mormant o galeata de apa, fie se duce apa la femeile mai batrane.
Se spune ca nu e bine sa speli rufe in aceasta zi, pentru ca la morti, in loc sa ajunga pomana, se duce apa murdara de la spalat.
Joia Mare se mai numeste Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagra sau Joimarita. Joimarita sau Joimarica este un personaj intalnit doar in mitologia romaneasca.
Conform site-ului mai sus mentionat, a fost, la origini, o zeitate a mortii, care supraveghea focurile din Joia Mare, dar ulterior a devenit un personaj justitiar, care-i pedepseste pe cei lenesi. Pana in aceasta zi, gospodinele trebuie sa termine torsul si tesutul de frica Joimaritei.
Personajul este intruchipat, simbolic, de o femeie urata si puternica, deghizata intr-o vrajitoare rea, care poarta cu ea o serie de instrumente: o galeata cu jaratic, un cleste, un ciocan, un cutit, un vatrai, un sac cu cenusa etc. Ea le arde degetele si mainile fetelor lenese, le parleste parul si unghiile si da foc fuioarelor de lana gasite netoarse.
Se spune ca Joimarita vine sa vada ce a lucrat fiecare. Nici barbatii nu scapa de pedepse, daca au fost lenesi si gospodaria nu arata asa cum ar trebui. In cazul in care Joimarita gaseste pe cineva dormind, acela va fi lenes tot anul. In unele zone, o femeie batrana merge pe la casele cu fete tinere pentru a indeplini traditia, dar in alte zone, cete de copii, unsi pe fata cu negreala, merg sa le indemne pe fete la lucru: “Caltii / Maltii / Toarse caltii; / Ori i-ai tors, / Ori i-ai ros. / Scoate tolul sa ti-l vaz! / Si de-l ai, / Sa te-nduri si sa ne dai / Cele oua-ncondeiate / De acolo din covate”. Pentru a scapa de pedeapsa, gazdele trebuie sa le dea copiilor oua.
O alta forma de manifestare a Joimaritei o reprezinta strigaturile peste sat. Originar din zona Ardealului, acest obicei era de fapt o denuntare satirica a abaterilor din anul anterior, cu un important rol moralizator.
Seara, credinciosii merg la biserica pentru a asista la slujba celor 12 Evanghelii. In traditia populara, se crede ca fetele trebuie sa-si puna 12 dorinte pe un fir de ata, facand cate un nod dupa fiecare Evanghelie citita de preot.
Dupa Inviere, se dezleaga cele 12 noduri pentru ca dorinta sa se implineasca, iar ata se pune sub perna si tinerele isi vor visa, astfel, ursitul. In sudul tarii se pastreaza si obiceiul ca bunicile sa spele picioarele copiilor din familie.
