vineri, 19 aprilie, 2024

Scandalul preturilor RCA bubuie: Guvernul Dancila, acuzat ca tine la secret o scrisoare primita de la Comisia Europeana!

Distribuie:

Publicat:

Transportatorii solicită Guvernului, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Afacerilor Externe și Autorității de Supraveghere Financiară desecretizarea scrisorii primite de la Comisia Europeană în data de 19 iulie 2018, de punere în întârziere cu privire la normele referitoare la RCA, informează Mediafax.

În cadrul scrisorii, Comisia Europeană solicită autorităților române modificarea câtorva articole din legislația RCA actuală, ceea ce ar putea conduce din nou la creșterea tarifelor, arată un comunicat al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

UNTRR consideră că Legea 132/2017 a determinat reechilibrarea pieței RCA și chiar a demonstrat, în scurt timp de la adoptare, revenirea la condiții comerciale caracteristice unei piețe libere. În prezent, tarifele RCA practicate de asigurători se situează sub tariful de referință (în unele cazuri chiar la jumătate față de tariful de referință), nicio companie care vindea asigurări RCA înainte de plafonarea tarifelor RCA și de adoptarea Legii 132/2017 nu s-a retras din piață și chiar doi noi asigurători au fost autorizați pe acest segment de servicii.

Întrucât ASF a cerut transportatorilor rutieri un punct de vedere cu privire la eventualele modificări ale legislației, UNTRR solicită autorităților române transmiterea scrisorii primite de la Comisia Europeană, pentru a putea transmite observații fundamentate asupra normelor reclamate de comisie.

UNTRR reamintește Guvernului, MFP, MAE și ASF că prin modificarea legislației actuale RCA vor putea fi afectați peste 6 milioane de consumatori, existând riscul revenirii la situația de criză din perioada 2014-2016 când tarifele RCA depășeau 5.000 de euro/an pentru un autocamion la clasa de bază B0, chiar peste 10.000 – 20.000 euro pentru cele care înregistrau daune, indiferent de valoarea acestora.

Totodată, UNTRR solicită urgentarea finalizării și comunicării rezultatelor anchetei Consiliului Concurenței, care suspectează o parte din companiile de asigurări furnizori RCA că în perioada 2014-2016 ar fi format un cartel și s-ar fi înțeles asupra prețurilor, decizia finală fiind necesară pentru a fi comunicată în cel mai scurt timp către Comisia Europeană.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img