joi, 28 martie, 2024

Semnal de alarmă înainte de turul II: „VREM SĂ VOTĂM!”-FOTO

Distribuie:

Publicat:

Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) și Fundația C.A.E.S.A.R. (Centrul pentru Acces la Expertiza Studentilor și Absolvenților Români) solicită Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Biroului Electoral Central (BEC) și tuturor celorlalte instituții abilitate ale Statului Român să dispună de urgență adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru ca toți cetățenii României cu drept de vot să își poată exercita acest drept garantat prin Constituție, indiferent dacă aceștia se află în țară sau în străinătate. Această solicitare este susținută de societatea civilă din diaspora și din România, precum și de cei peste 4.000 de semnatari ai Petiției pentru respectarea dreptului la vot al cetățenilor români (http://www.fundatiacaesar.ro/petitie/), iniţiată de LSRS și C.A.E.S.A.R, și depusă în această dimineață la sediul MAE din București.

Dorim să aducem în atenția autorităților că deciziile luate până în prezent cu privire la fluidizarea votului în cel de-al doilea tur de scrutin nu sunt nici pe departe suficiente. Creșterea numărului de cabine de vot la maximum șapte, în paralel cu creșterea numărului de ștampile și posibilitatea de a descărca de pe internet declaraţiile pe proprie răspundere sunt măsuri care, deși răspund în parte solicitărilor noastre formulate după primul tur de scrutin, nu vor avea un impact semnificativ în zonele cu număr mare de votanți, așa cum se așteaptă la Hamburg, Londra, München, Paris, Stuttgart, Torino, Viena și în alte comunități din diaspora.

Cu maximă seriozitate și responsabilitate, tragem un puternic semnal de alarmă cu privire la necesitatea de a acționa cât mai curând, cât încă mai este timp, pentru asigurarea condițiilor optime de votare în data de 16 noiembrie în toate comunitățile de români din străinătate. Este în interesul tuturor cetățenilor români din țară și de peste hotare, precum și a viitorului Președinte să existe un rezultat legitim după închiderea urnelor, fără umbră de îndoială asupra modului în care a decurs procesul de votare.

Amintim că după primul tur de scrutin LSRS a primit nenumărate sesizări din partea membrilor și voluntarilor din toată lumea cu privire la dificultățile întâmpinate de cetățenii care au dorit să-și exercite dreptul fundamental de a vota. Considerăm că este inadmisibil ca cetățenii României să nu își poată exercita dreptul democratic de a vota liber, civilizat și decent oriunde s-ar afla. Mai mult, pentru cel de-al doilea tur de scrutin, organizatorii beneficiază de experiența din precedentul tur și pot face estimări realiste ale prezenței la vot.

Astfel, pentru o desfășurare optimă a procedurii de votare în data de 16 noiembrie 2014, solicităm în continuare următoarele:

Suplimentarea numărului secțiilor de votare din străinătate conform și proporțional cu numărul de cetățeni români cu drept de vot din fiecare comunitate. Solicităm să se facă publică în cel mai scurt timp posibil lista completă a secțiilor de votare.

Suplimentarea personalului din secțiile de votare pe baza unor estimări realiste ale prezenței la vot, inclusiv pe baza datelor aferente primului tur de scrutin și având în vedere probabilitatea mare ca numărul alegătorilor să crească în cel de-al doilea tur de scrutin. LSRS își exprimă în continuare disponibilitatea de a participa prin observatori neutri la buna desfășurare a procesului electoral.

 Să se acționeze nu doar în litera, ci și în spiritului Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României. Tuturor cetățenilor români care se află la secțiile de votare la ora 21:00, indiferent dacă se află fizic „în sala de vot” sau așteaptă la coadă, trebuie sa le fie permis exercitarea dreptului constituțional de a-și exprima opțiunea electorală.

În final, avem conștiința că cetățenii României din țară și din străinătate își asumă responsabilitatea civică ce le revine și înțeleg pe deplin valoarea exercitiului democratic la care au dreptul să ia parte. Atât orele petrecute în fața secțiilor de votare în data de 2 noiembrie 2014, cât și apelul sincer „vrem să votăm!” sunt dovezi clare și fără echivoc a atașamentului cetățenilor români față de principiile democratice și speranța reînnoită că, după 25 de ani de deziluzii, România se poate îndrepta către un viitor mai bun.

     Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) și Fundația C.A.E.S.A.R.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img