vineri, 29 martie, 2024

Structurile secrete paralele care conduc din umbra Romania

Distribuie:

Publicat:

Dupa Ucraina si Republica Moldova, Romania pare a fi teatrul extins al operatiunilor de razboi hibrid. Nu pun la indoiala informatiile de care dispune Traian Basescu, in acest sens si la care s-a si referit public. De asemenea, nu pot sa nu observ ca la un numar de cinci ani de la avertismentele si numerosele noastre exemple, Dan Andronic, un ziarist conectat la surse dintre cele mai credibile, vine sa confirme agresivitatea razboiului imagologic al organizatiilor de front rusesti impotriva Romaniei.

Problema pe care ne-o punem este de ce vin cu aceste constatari atat de tarziu, mult prea tarziu, cand tavalugul odata pornit, sunt putine sanse sa mai poata fi oprit. Dupa Polonia si Ungaria, Romania preia mixul ideologic al „revolutionarilor nationalisti” Jaroslaw Kaczynski si Orban Viktor, in incercarea de a-i atrage pe cei deziluzionati de Europa cu sloganuri nationaliste si promisiuni de binefaceri sociale, ni se atrage atentia de catre observatori occidentali ai evenimentelor de la Bucuresti.

– „Romania devine statul paria al Uniunii Europene”, suntem urecheati de „The Times”. Dar este interesant si cum se argumenteaza aceasta afirmatie sententiooasa: „Lupta impotriva coruptiei este privita ca un obiectiv strategic atotcuprinzator, menit sa-i linisteasca pe criticii din U.E. si S.U.A. Multi dintre demonstrantii din Bucuresti sunt de acord cu acest principiu. „[…] Nemultumirea lor ar trebui indreptata in alta parte: catre regimul secret al Romaniei, care s-a folosit de tema coruptiei pentru a se razbuna pe inamicii sai, a eroda drepturile fundamentale si a institutionaliza o relatie sinistra intre sistemul judiciar, politia secreta si institutiile anticoruptie. […] Instantele au devenit politizate. […] Intregul concept al coruptiei se confunda cu cel al abuzului de functia politica. Totul se reduce la obtinerea unui numar impresionant de arestari, mentinand in acelasi timp in umbra adevaratele centre de putere. Rezultatul nu este o epurare, ci mai mult o vanatoare de vrajitoare”.

– „Climatul din Romania se mentine exploziv, iar investitorii germani, cei mai importanti din tara, sunt nesiguri si dezamagiti” suntem avertizati din Frankfurt.

– „Romania este o tara ce nu poate fi guvernata!”, se exclama cu tainice subintelesuri la Budapesta. De unde, Romania mai este perceputa ca fiind dominata de „stari ciudate, confuze, neinteligibile, ca o scena luptelor si proceselor paralele, pe care au loc jocuri dure de tehnica a puterii”.

– „In Romania functioneaza niste scenarii din inertie, aceleasi « mine » care au fost puse de anterioara Administratie S.U.A. nu numai in Europa de Est, ci si in intrega lume”, tine sa explice evenimentele directorul Institutului international pentru state noi de la Moscova, care mai precizeaza ca „este dificil de prevazut cum va evolua situatia din Romania insa un lucru este clar si anume ca, fara custodie externa, romanii sunt oameni periculosi”. Asta, deoarece Romania este divizata, polarizata, protestele eterogene nu pot genera o majoritate, iar realizarea consensului este o sarcina mult prea uriasa, vine completarea din media germana.

– Occidentul tine sa releve existenta unui „[…] regim secret al Romaniei care s-a folosit de tema anticoruptiei pentru vendete politice, erodarea drepturilor fundamentale, institutionalizarea sinistrei relatii dintre sistemul judiciar politizat, politia secreta si institutiile de combatere a coruptiei […]”.

– De la Moscova, „Ivestia.ru” deplange pozitia slaba a euroscepticilor, iar protestele dreptei romanesti ar viza, in fapt, destabilizarea Republicii Moldova si a Transnistriei”, ceea ce nu poate decat sa argumenteze directia de atac antiromaneasca a razboiului informational global dus de Rusia.
Sumarele referiri si consideratii de mai sus, nu sunt decat partea minora si de foarte departe vizibila a unei mari si periculoase manipulari informationale, consecinta a incapacitatii de a angaja contracarea operatiunilor de razboi informational care au ca tinta Romania. Printre fundamentele doctrinare ale securitatii nationale exista si un proiect operational privind combaterea razboiului informational. Potrivit acestui proiect, autoritatile de securitate nationala sunt obligate sa previna si sa contracareze agresiunile informationale prin care se creaza, intretine si difuzeaza teroarea psihologica, ataca si distruge valorile identitare, modifica sistemul valorilor morale, depersonalizeaza si manipuleaza categorii de populatie, divide societatea si contrapune masa de manevra astfel creata populatiei cu imunitate fata de operatiunile de razboi psihologic. Controlul releelor de preluare, difuzare si amplificare a efectelor agresiunilor informationale este imposibil de realizat inafara intelegerii responsailitatilor, pe de o parte, ale autoritatilor securitatii nationale si, pe de alta parte, ale ansamblului canalelor de comunicare publica, acestea din urma putand fi, deopotriva, atat vectorii voluntari sau involuntari ai operatiunilor de razboi informational, cat si expresie a capacitatilor de riposta si contracarare.
Cele ce se petrec in Romania amintesc de evenimente oarecum similare din Italia, cand, sub pretextul prevenirii preluarii puterii de catre fortele politice de stanga, societatea a fost supusa unei asa numite „strategii a tensiunii”. „Strategia tensiunii – S.I.D. paralel” nu era un simplu exercitiu eseistic al presei italiene din anii ’60-’70 ai veacului trecut. Era expresia inimaginabilelor derapaje ale serviciilor secrete acuzate si cu directorii deferiti justitiei pentru conspiratii impotriva ordinii democratice constitutionale a Republicii Italia. Mentionam ca acronimul S.I.D. desemna „Servizio Informazioni de la Defensa”. Permanenta teama a C.I.A. si a Aliantei Nord Atlantice de avansul stangii in optiunile electoratului din cizma peninsulara s-a materializat intr-o strategie a tensiunii. Serviciile secrete, cu precadere cele militare, mai greu daca nu chiar imposibil de controlat in cea perioada, au generat structuri secrete paralele (clandestine, paramilitare, conectate la finantari underground) care au radicalizat viata politica si promovat terorismul pentru compromiterea stangii si limitarea accesului comunistilor la putere. In esenta, strategia tensiunii s-a rezumat la inventarea si dezvoltarea unor permanente surse de destabilizare social-politica, pregatindu-se disimulat, de catre serviciile secrete, lovituri de stat in numele unor forte ale opozitiei, de regula a celor de stanga. Subsumate strategiei erau si actele teroriste provocate pentru motivarea represiunilor impotriva anumitor miscari social-politice neconvenabile. Este aproape fara de tagada ca, intr-o foarte mare masura, fenomenul terorist italian (de toate culorile) a fost manipulat in cadrul strategiei tensiunii.
Sub conducerea amiralului Eugenio Henke, S.I.D. a elaborat si aplicat „strategia tensiunii”, o noua forma a deviatiilor, in care alaturi de Henke un rol major si-a asumat seful Biroului „D”, Enzo Viola. Ambii isi vor dezvolta legaturile cu dreapta extremista, cu crestin-democratia bavareza condusa de Franz Josef Strauss, care a cerut sefului B.N.D., Richard Gehlen sa colaboreze cu S.I.D., pentru subminarea Partidului Comunist Italian in actiunile sale de mediere dintre social-democratia germana si guvernele comuniste estice. S.I.D. a stabilit relatii operative speciale si cu K.Y.P., serviciul secret al regimului de dictatura militara din Grecia, cele doua servicii ocupandu-se indeaproape de mentinerea activa a spiritului fascist, ca element al strategiei tensiunii.

Aceasta „internationala neagra”, care a cooptat si retelele Mafiei, a pus la cale mai multe tentative de lovituri de stat si, in numele unei initiative de „moralizare a vietii publice si reasanarea partidului”, a desfasurat urmatoarele operatiuni de politie politica:
 

– folosirea grupului Sogno-Brossio pentru a distruge Partidul Liberal Italian, impingandu-l spre definitiva sa dezintegrare;

– folosirea lui Bindelli si a unor conducatori care i se impotrivesc lui Almirante pentru accelerarea crizei Miscarii Sociale Italiene si contestarea conducerii lui Almirante;

– folosirea unui grup de colaboratori ai lui Emilio Colombo pentru discreditarea si conducerea operatiunilor impotriva dreptei Democrat-Crestine;

– utilizarea prietenilor lui Ferri, Reale, Cucchi pentru discreditarea conducerii Partidului Social Democrat Italian;

– conducerea de operatiuni ad-hoc care sa loveasca in pozitiile personale ale anumitor lideri ai Partidului Socialist Italian.
S.I.D. Paralel dispunea de trei birouri (Milano, Torino si Roma), o tipografie, o tabara pentru formarea „activistilor”, un iaht cu legaturi radio in orice punct de pe glob si o legatura relativ frecventa cu Imrey Howard, ofiter special al C.I.A. cu acoperire diplomatica. La 7 decembrie 1970, a avut loc o tentativa de lovitura de stat militara pusa la cale de conjuratii grupului Borghese[1]. Miceli, succesorul amiralului Eugenio Henke, se afla in contact cu acest grup din 1969[2], contact pe care-l va prezenta ca fiind determinat de indeplinirea atributiilor sale. Procurorul Claudio Vitalone va retine in rechizitoriul sau: „[…] Miceli a mintit cu nerusinare, violand in mod deschis obligatii fundamentale ale biroului sau. Mai mult, de trei ani acesta a actionat, « in conformitate cu prevederile legale », fara ca vreuna dintre autoritatile subordonate sa fi gasit vreo modalitate de a impune respectul fata de principiile fundamentale de legalitate si de corectitudine”[3].

Din 1971 si pana in 1974, cercetarile asupra cazului Borghese au fost blocate, responsabilitatea revenind mai multor personalitati politice, intre care ministrului apararii Tanassi, sefului Statului Major, generalul Marchesi, ministrului de interne Restivo s.a., care au incercat acreditarea tezei unei „lovituri de stat militare a pensionarilor”. In realitate, s-a procedat astfel pentru a se ascunde rolul masoneriei, care a avut exponenti importanti direct implicati in tentativa insurectionala. Dintr-o scrisoare adresata de masonul Bocciani catre Prisco Brilli, consilier al Ordinului Marelui Orient din Italia, rezulta ca la 20 septembrie 1969, fratele colonel Licio Gelli, francmason din anul 1963, i-a comunicat fratelui Salvini, ca Marele Maestru (Giordano Gomberini – n. a.) initiase, sub spada sa, 400 de inalti ofiteri ai armatei, cu scopul de a pregati un guvern al coloneilor, totdeauna preferabil unui guvern comunist.

In legatura cu rolul colonelului Gelli, este semnificativ un raport al S.I.S.M.I., care mentioneaza ca Ted Shackly, directorul tuturor actiunilor acoperite ale C.I.A. in Italia, l-a prezentat pe conducatorul Lojei francmasonice „P. 2″, Licio Gelli, lui Alexander Haig (general american, colaborator al presedintelui Nixon si al secretarului de stat Henry Kissinger, in timpul razboiului din Vietnam; comandant al fortelor N.A.T.O. din Europa intre 1975-1979 si secretar de stat in anii 1981-1982 – n.a.). Cu autorizarea lui Haig si a lui Kissinger, Gelli a recrutat, in toamna anului 1969, 400 de oficiali italieni si ai N.A.T.O. in loja sa[4]. Complotul a fost dezvaluit de presa la 18 martie 1971, cand unii conjurati au fost arestati, iar Borghese si Gavino Matta, un alt complotist, ex-combatant fascist in razboiul din Spania, fiind avertizati au avut posibilitatea sa fuga in Spania. Conjuratii au fost internati, „pe motive grave de sanatate”, in clinici luxoase, unde Miceli i-a vizitat, dupa cum a afirmat, „pentru a controla fenomenul subversiv”.

Cu prilejul unei astfel de vizite la Villa Marguerita, unde era internat Orlandini, al doilea cap al complotului, Miceli i-a facut semnul conventional sicilian „nu vorbi si eu te voi proteja”. Dupa cum rezulta din sentinta procesului, marii autori ai complo-tului, Borghese, Orlandini si Sauci erau in legatura permanenta cu sefi ai S.I.D., iar functionari ai serviciului informau constant asupra evolutiei situatiei. O problema fundamentala a ramas neclarificata si, anume, daca tentativa de lovitura militara a fost o repetitie generala a structurilor oculte paralele sau a intervenit un element necunoscut care a dat totul peste cap. Giuseppe De Lutiis, cercetand mai multe informatii succesive, ajunge la concluzia ca Borghese a fost, de la inceput, menit sa fie depasit de evenimente[5]. Cand grupurile armate ale extremistilor neofascisti (Noua Ordine si Avangarda Nationala) ar fi ajuns sa controleze unele centre de putere, ar fi urmat declansarea unui plan antiinsurectional aflat in posesia comandamentului general al jandarmeriei, care prevedea arestarea exponentilor politici, sindicali si militari ai stangii.

Giulio Andreotti, in 1974, in calitate de ministru al apararii, va inainta dosarul cercetarilor magistraturii din Roma. Nu se va ajunge, insa, la nici un rezultat cert. Cativa ani mai tarziu, va rezulta ca structura organizatiei subversive nu fusese dezvaluita, ea continuand sa functioneze, amanand doar data loviturii de stat. Apare, astfel, evident ca exista o retea secreta paralela, protejata de S.I.D. careia justitia sa nu-i poata aplica legea. Aceasta retea tine de operatiunea „Gladio”, sau planul „Demagnetize”, pus de acord, in 1956, intre S.I.F.A.R. si C.I.A., care a determinat proliferarea organizatiilor clandestine „Gladio”, „X”, „Roza Vanturilor”, Loja francmasonica secreta „P.2″ si „S.I.D. Paralel”. Ansamblul operatiunii avea, in vedere, in mod formal, o ampla miscare secreta de rezistenta din partea tarilor occidentale fata de o eventuala invazie din partea Tratatului de la Varsovia. In plan practic operational, aceasta retea oculta a fost utilizata, sub motivatia ei initiala, pentru influentarea si anormalizarea cursului vietii politice in directia anularii sanselor fortelor de stanga de a se afirma si prelua puterea. Retelele „Gladio” au fost demascate la sfarsitul anilor ’80. La 10 octombrie 1991 au fost inculpati penal amiralul Fulvio Martini, fost director al S.I.S.M.I. si generalul Paolo Inzerilli, fost sef al Statului Major al S.I.S.M.I., anterior al Oficiului Securitatii Nationale, precum si conducator al retelei „Gladio”.
O situatie oarecum similara pare a fi definitorie pentru seria turbulentelor politice asociate Administratiei Prezidentiale K.W. Iohannis. Accidente precum Colectiv 2012 si Bamboo 2017 erau la ordinea zilei in Italia. Ineditul romanesc consta in rolul explicit partizan al presedintelui Romaniei. Presedintii Italiei, dat fiindu-le statutul constitutional, nu au fost integrati strategiei tensiunii. Presedintii Romaniei, daca nu o patroneaza, cad victime ale strategiei. Domnului K.W. Iohannis nu i-a ramas decat sa ia aminte la experienta precedesorilor si sa cautioneze sistemul terorismului psihologic mostenit. Cu activul si pasivul acestuia de nimeni vreodata auditat. Un sistem parainstitutional al puterii secrete este omniprezent, ubiscient si omnipotent in Romania. Sistemul functioneaza in baza legii mercenariatului, pe care state anume o au. A servit tuturor presedintilor Romaniei, cu sau fara voia, ori stiinta lor. Bucuria copilareasca de a avea aceasta jucarie nu a fost exprimata, insa, cu atata forta de expresie, cat a emanat fizionomic, de la tribuna Parlamentului, domnul K.W.Iohannis. In definitiv, si Goering spunea: „Fireste ca oamenii nu vor razboi. Tot ce trebuie facut este sa le spui ca sunt atacati, iar pe pacifisti sa-i denunti ca nu sunt patrioti si ca pun Tara in pericol. Functioneaza in orice tara”.
Reaccederea la putere in Romania a stangii postcomuniste a nemultumit pe cei vizati de retorica electorala a liderilor social-democrati vis-a-vis de suveranitatea deciziilor macroeconomice, Fondul Suveran de Dezvoltare, politica redeventelor si alte intentii care definesc tocmai esenta doctrinelor stangii. Promisiunile electorale nu pot fi luate doar ca simple promisiuni, cand partidul care le angajeaza conteaza pe 700.000 de membri si simpatizanti activi, care in conditiile absenteimului la vot, se alege pe sine. Un asemenea partid, cu lideri marcanti, nu doar implicati in scandaluri de coruptie, ci si nefrecventabili familiei socialistilor europeni nu este crezut pe cuvant de onoare. Pentru Occident, social-democratii romani sunt echivalentul trisorilor abili in jocul cu carti politice masluite. Nici celelalte formatiuni politice nu au o reputatie mai buna. In definitiv, puzderia partidelor aparute dupa anul 1989 nu erau decat fragmentatii rezultate din explozia P.C.R. via F.S.N. Dramatismul situatiei romanilor pare a fi corect perceput de aliati, dar oricat de mult ar dori ei binele Romaniei, respectarea angajamentelor fata de Constitutie si legile nationale tine exclusiv de institutiile politice si alesii nostri. Institutiiile sunt incropite, alesii inselatori.

Comentariu realizat de General Br. (r) Aurel I. Rogojan   

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img