marți, 16 aprilie, 2024

Taiwanul va fi traversat de super-taifunul Nepartak

Distribuie:

Publicat:

Taiwanul se pregateste pentru trecerea super-taifunului Nepartak, asteptat sa loveasca insula joi seara, a anuntat agentia centrala de stiri din aceasta insula, citata de DPA.

Furtuna se afla joi dimineata la aproximativ 400 de kilometri est de Taipei iar prognozele spun ca aceasta va aduce ploi abundente si vanturi puternice pe intreaga insula incepand de joi seara si in ziua de vineri, a declarat biroul meteorologic central, transmite Agerpres.

Acesta a emis miercuri seara o avertizare de taifun, in special pentru zonele de est si de sud-est ale Taiwanului.

De asemenea, nordul Taiwanului se va confrunta cu ploi torentiale, au indicat meteorologii.

Compania feroviara Taiwan Railways a anuntat ca isi suspenda joi serviciile la nivel national. Alishan Forest Railway, o atractie turistica feroviara care ruleaza pe ecartament ingust pana la o altitudine de 2200 de metri, va fi, de asemenea, suspendat de joi pana sambata.

Trenurile de mare viteza care opereaza in vestul tarii vor fi, de asemenea, suspendate vineri.

Mai mult de 2.000 de turisti au fost evacuati miercuri seara din Green Island, mai precizeaza agentia DPA.

Peste 30.000 de soldati sunt gata sa intervina in zonele care ar putea fi afectate, a declarat joi, Ministerul Apararii Nationale.

Nepartak, prima furtuna din 2016 din sezonul de taifunuri din zona Oceanului Pacific, a fost clasificat ca super-taifun de catre centrul american de avertizare US Joint Typhoon Warning Center, precizeaza agentia DPA.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img