sâmbătă, 20 aprilie, 2024

TUPEU FANTASTIC.Oprea nu va demisiona

Distribuie:

Publicat:

Vicepremierul Gabriel Oprea a precizat luni, printr-un comunicat de presa, ca nu este vinovat si ca isi va continua activitatea in cadrul Guvernului, raspunzand astfel presedintelui Klaus Iohannis care l-a sfatuit sa demisioneze.

“In cursul intalnirii de la Cotroceni, din aceasta seara, presedintele Klaus Iohannis m-a sfatuit, intr-adevar, sa iau in considerare varianta demisiei din Guvern, ca urmare a modului in care a fost gestionata comunicarea pe durata ultimelor zile.

Consider ca implicatiile acestor declaratii nu sunt institutionale, ci exclusiv de natura politica”, arata Oprea intr-un comunicat remis presei.

Sfatul transmis de presedintele Klaus Iohannis, adauga Oprea, “poate fi pus in contextul optiunilor exprimate frecvent de domnia sa in ceea ce priveste culoarea politica a Guvernului”.

“Cu toate acestea, consider ca, indiferent de situatie, oportunitatea unei demisii tine intotdeauna de adevar si de lege. In acest moment, exista o ancheta penala in curs si cel mai important lucru pentru mine, pentru colegii din Minister, pentru familia lui Bogdan Gigina este sa se afle adevarul.

O demisie la acest nivel de responsabilitate si, implicit, asumarea unei vinovatii care nu exista, nu pot fi nici monede de schimb politic si nici artificii mediatice. Intr-un stat de drept, respectarea legii este mai importanta decat jocurile politice sau de imagine, iar eu voi respecta legea de fiecare data. Asadar, in ceea ce ma priveste, lucrurile sunt clare: nu sunt vinovat si, prin urmare, voi continua activitatea in cadrul Guvernului”, continua comunicatul.

Oprea mai arata ca l-a informat pe Klaus Iohannis cu privire la “atitudinea consecventa” de a asigura “stabilitatea politica a guvernului din care fac parte, de a-mi pastra cuvantul dat”.

“Il asigur pe presedintele Klaus Iohannis ca relatia institutionala va continua in parametri firesti, ca UNPR va continua sa sustina proiectele Presedintelui Romaniei privind securitatea nationala, la fel cum va continua sa sustina Guvernul condus de Victor Ponta.

Dincolo de emotia publica, consider ca oamenii de stat au obligatia sa dea curs in primul rand ratiunii si sa se raporteze intotdeauna la lege”, conchide Gabriel Oprea.

Iohannis l-a sfatuit sa-si dea demisia
Presedintele Klaus Iohannis a declarat ca s-a intalnit cu ministrul Gabriel Oprea luni seara si l-a sfatuit sa demisioneze.

“Avand in vedere ca opinia publica este foarte preocupata de evenimentul de saptamana trecuta, accidentul in care din nefericire a murit un politist la datorie, am avut o interventie ieri si in continuare astazi l-am invitat pe vicepremierul Gabriel Oprea la o discutie fiindca am dorit sa primesc lamuriri. Am avut o discutie in cursul serii si l-am sfatuit pe Gabriel Oprea sa isi dea demisia. Ce va face domnul Oprea va decide si probabil va face si un anunt public”, a anuntat presedintele Klaus Iohannis, luni seara.

El a fost intrebat daca stie ce s-a intamplat in seara accidentului, daca a cerut institutiilor abilitate un raport complet si daca ministrul Oprea se afla intr-o situatie de urgenta pentru a se justifica acea coloana oficiala.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img