miercuri, 24 aprilie, 2024

Un deputat vasluian este printre cei mai bogati oameni din Romania

Distribuie:

Publicat:

@Case în SUA, un lingou de aur şi investiţii financiare de 23 de milioane de euro

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, deputat de Vaslui la al doilea mandat, este probabil cel mai bogat ministru al Guvernului Grindeanu, are mai multe case şi apartamente atât în ţară cât şi în Stetele Unite ale Americii, bijuterii cu o valoare de aproximativ 46.000 de euro, un ligou de aur şi investiţii financiare în străinătate cu o valoare estimată la 23 de milioane de euro.

Birchall deţine în judeţul Suceava și trei terenuri din categoriile fâneaţă şi păşune care depăşesc 37.000 mp.
La categoria clădiri, ministrul delegat pentru Afaceri Europene a declarat că are, împreună cu soţul său, un apartament în New York City de 180 mp., o casă de locuit în New Haven de 250 mp., două apartamente în Bucureşti, de 304,89 mp., respectiv 50 mp. şi o casă de vacanţă în Dorna Arini, judeţul Suceava, de 240,66 mp.  
Totodată, Birchall are un autoturism marca Volvo, bijuterii cu o valoare de aproximativ 46.000 de euro dobândite între anii 1996 – 2014 şi un lingou de aur achiziţionat în 2011.

Birchall are 13 conturi curente cu depozite bancare, 4 dintre ele fiind ale soţului Martyn Birchall.  Astfel, în conturile lor se găsesc 206.114 USD, 27.021 Euro, 305.686 lei, 26.658 lire sterline şi plasamente la BCR de 554.463 lei şi 59.547 euro, 66.667 USD, iar la BRD 22.445 lei.

De asemenea, ea are investiţii financiare în străinătate cu o valoare estimată la 23 de milioane de euro.
Birchall a acordat organizaţiei PSD Vaslui, ca şi contribuţie la campania electorală pentru alegerile parlamentare, suma de 20.000 de lei.

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene are datorii la două bănci din SUA, scandente anul acesta şi în 2018, de peste 390.000 de dolari.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img