sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Un vasluian are cea mai mare colectie de irisi din tara-FOTO

Distribuie:

Publicat:

Un pasionat horticultor din Vaslui are cea mai mare colectie de irisi din tara. Pasiunea pentru stanjenei o are de aproape doua decenii si pentru ea investeste anual aproximativ 6.000 de lei. Galbeni, roz, albi, dantelati sau nu, miile de irisi sunt o explozie de culoare si parfum. Desi nu sunt de vanzare, curtea barbatului este deschisa vizitatorilor in permanenta.

Viorel Mihai, colectionarul de irisi, locuieste in Dobroslovesti si a cumparat primele 20 de soiuri acum 18 ani. La ora actuala a ajuns la 1150 de soiuri, majoritatea achizitionate din toate tarile Europei. Pentru ca plantele sa fie bine ingrijite, barbatul are nevoie in permanenta de ajutorul sotiei, dar si a unei vecine care este special angajata pentru asta.

Desi actuala colectie se intinde pe jumatate de hectar, horticultorul a cumparat inca un teren special pentru alte noi soiuri pe care urmeaza sa le cumpere, pentru a se extinde in permanenta. Localnicii din Dobroslovesti se mandresc cu faptul ca in satul lor este cea mai mare colectie de Iris din Romania. Irisul sau stanjenelul este o planta de o frumusete deosebita si, in acelasi timp, foarte usor de cultivat, tocmai de aceea este cunoscut si sub denumirea de "orhideea saracului".

Raspanditi in natura nu doar pentru caracteristicile lor ornamentale, ci si pentru proprietatile medicinale, cosmetice si alimentare, irisii au un istoric foarte bogat. Denumirea de "iris" provine din mitologia greaca, Iris fiind zeita soarelui, care servea drept mesager lui Zeus, intre Olimp si pamanteni. Legenda spune ca, in timpul calatoriilor sale, zeita trasa, cu pasii sai, curcubeul pe cer. Irisii erau culesi, la romani, si de catre vestale, ca simbol al pacii, al somnului si al mortii, de unde si obiceiul, pastrat astazi de catre musulmani, de a planta cate o tufa de irisi pe morminte.

Dupa aparitia crestinismului, irisul a fost considerat floarea Fecioarei Maria, simbol ce este purtat in zilele noastre de crin. Astfel, irisul semnifica protectia divina, credinta, intelepciunea si valoarea.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img