vineri, 19 aprilie, 2024

VASLUI: Stefan cel Mare, evocat la Podul Inalt – FOTO

Distribuie:

Publicat:

Astazi, prefectul Isabel BOGDAN si subprefectul Mircea GOLOGAN au participat la evenimentul organizat de Consiliul Judetean Vaslui la statuia ecvestra a lui Stefan cel Mare de la Bacaoani, cu prilejul aniversarii a 542 de ani de la Batalia de la Podul Inalt.

Momentul a coincis cu marcarea celor 140 de ani de existenta a Brigazii 15 Mecanizate ”Podul Inalt” Iasi, o parte din militarii profesionisti participand la intregul ceremonial, care s-a incheiat cu o scurta parada militara.

In discursul sau, prefectul Isabel BOGDAN a evocat personalitatea Marelui Stefan, considerata una dintre cele mai mari personalitati ale Romaniei si un simbol al Vasluiului.

”La 10 ianuarie 2017 se implinesc 542 de ani de la victoria de la Podul Inalt, prin care Stefan cel Mare, domnul Moldovei, a invins armatele otomane conduse de Suleiman Pasa.
Istoria judetului Vaslui e indestructibil legata de personalitatea marelui voievod Stefan cel Mare.

Chiar daca ne gandim tot mai putin la istorie, chiar daca ignoram lucrurile marete ce ne inconjoara si nu ne mai preocupa personalitatile marcante ale neamului, pe Stefan cel Mare e greu ca poporul sa-l uite.

Marele Stefan si-a legat destinul de evolutia actualului judet Vaslui nu numai prin stralucita victorie de la Podul Inalt, din 10 ianuarie 1475, considerata cea mai mare batalie terestra a Evului Mediu european, ci si prin dezvoltarea in municipiul Vaslui a unei Curti Domnesti, resedinta voievodala temporara, si prin ctitorirea Bisericii Domnesti ”Sf. Ioan Botezatorul”, in 1490.

Stefan cel Mare a devenit un simbol pentru vasluieni, pe care il regasim aici, la Podul Inalt, la Vaslui in Piata Civica, la Husi in fata Palatului Episcopal, in comuna Stefan cel Mare-la podul de la Cantalaresti, in fata Scolii nr.5 Vaslui si in alte zone ale judetului.

Pentru noi e o cinste si o onoare ca locuim intr-un judet, care are ca simbol un nume ilustru. Suntem urmasii lui Stefan, oameni gospodari, vrednici si cu frica de Dumnezeu si e de datoria noastra sa pastram mereu vie memoria lui Stefan cel Mare, poate cea mai mai mare personalitate a neamului romanesc.

 Momentul coincide cu aniversarea a 140 de ani de existenta a Brigazii 15 Mecanizate ”Podul Inalt” Iasi.

Brigada este continuatoarea traditiilor glorioase ale Regimentului 15 – „Dorobanti“, ale carui fapte de vitejie au ramas inscrise cu litere de aur in istoria militara a poporului roman.

Le transmitem un sincer ”La multi ani!”, iar prin activitatile sale sa duca pe mai departe renumele de ”Podul Inalt”, un simbol al ideii de unitate si independenta statala”, a declarat prefectul Isabel BOGDAN.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img