vineri, 19 aprilie, 2024

Veste importanta pentru toti profesorii! Este vorba de bani

Distribuie:

Publicat:

Senatul a adoptat, miercuri, legea privitoare la plata esalonata a drepturilor castigate in instanta de cei din sistemul de Educatie, ca urmare a taierilor de salarii din anul 2010. In acest caz, Senat este for decizional, iar legea va pleca la promulgare, daca nu va fi atacata la Curtea Constitutionala.

Legea a fost votata cu 85 de voturi pentru si o abtinere, in plenul Senatului.

Propunerea vine "ca urmare a intarzierilor generate de asigurarea prin bugetele locale a platii respectivelor cheltuieli, cat si fondurile necesare pentru executarea hotararilor judecatoresti executorii, ce au ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobanzii legale pentru plata esalonata a sumelor prevazute in titluri executorii prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din invatamant", potrivit actului normativ adoptat de Senat.

Astfel, in 2018 se va plati 5% din valoarea titlului executoriu, iar in 2019, 10%.

In 2020 si 2021 se va plati cate 25% din valoarea titlului executoriu, urmand ca in ultimul an de plata, 2022, valoarea sa creasca la 35%.

In 30 de zile de la intrarea in vigoare a acestei legi, Ministerul Educatiei are obligatia de a stabili metodologia de calcul pentru plata drepturilor banesti.

In proiectul adoptat este prevazut faptul ca Inspectoratele Scolare pot redistribui fondurile in sistem, in asa fel incat sa acopere eventuale lipsuri din alte zone.

CITESTE SI: Cel mai mare sindicat din invatamantul preuniversitar iesean sustine majorarea salariilor personalului nedidactic

Uniunea Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP) Iasi initiaza o campanie de strangere de semnaturi pentru sustinerea personalului nedidactic.

Obiectivele demersului sunt urmatoarele:

acordarea majorarii de 20% si pentru personalul nedidactic

recunoasterea acestei categorii ca parte integranta a domeniului educational

modificarea Regulamentului de sporuri care sa permita acordarea si catre personalului nedidactic (fochisti, femei de serviciu, portari, personal de intretinere, muncitori, soferi, etc.) a unui spor la salariu.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img