joi, 18 aprilie, 2024

Vladimir Putin, acuzat de “ipocrizie”

Distribuie:

Publicat:

Arabia Saudita l-a acuzat pe presedintele rus Vladimir Putin de “ipocrizie”, dupa ce acesta a transmis liderilor statelor Ligii Arabe, reuniti duminica in statiunea egipteana Sharm el-Sheikh, o scrisoare in care el sustine ca sprijina pacea in Orientul Mijlociu, desi este cunoscut faptul ca Moscova sustine politic si militar regimul sirian condus de Bashar al-Assad.

“Sprijinim aspiratiile statelor arabe pentru un viitor prosper si pentru solutionarea tuturor problemelor lumii arabe prin mijloace pasnice, fara vreo imixtiune din exterior”, afirma liderul de la Kremlin in scrisoarea citita de gazda summitului, presedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi.

“Ei (rusii n.red.) vorbesc despre tragediile din Siria in timp ce ei sunt o parte esentiala a tragediilor ce se abat asupra poporului sirian prin inarmarea regimului” de la Damasc, confruntat cu o rebeliune ce a provocat peste 200.000 de morti in trei ani, a fost reactia imediata a ministrului saudit de externe, printul Saud al-Faisal.

Vladimir Putin “vorbeste despre problemele din Orientul Mijlociu ca si cand Rusia nu ar influenta aceste probleme”, a subliniat oficialul saudit. “Sper ca presedintele rus sa se corecteze, astfel incat relatiile lumii arabe cu Rusia sa progreseze”, a mai afirmat el.

Citirea respectivei scrisori l-a pus intr-o situatie delicata pe presedintele al-Sissi, intrucat Egiptul urmareste mentinerea unor relatii foarte bune atat cu Arabia Saudita, care i-a acordat imprumuturi in valoare de miliarde de dolari, cat si cu Rusia, vizita efectuata de presedintele Putin la Cairo in luna februarie aratand interesul reciproc pentru aceste relatii ce au o indelungata traditie, inca din perioada Razboiului Rece.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img