joi, 28 martie, 2024

Compania petroliera Chevron se declara optimista in privinta mentinerii activitatii in Venezuela

Distribuie:

Publicat:

Producătorul american de petrol Chevron a declarat că este optimist cu privire la menținerea prezenței în Venezuela, în ciuda sancțiunilor americane asupra țării și asupra companiei de stat PDVSA, demers care face parte din efortul Washingtonului de a-l demite pe Nicolas Maduro, transmite Reuters, conform Mediafax.

Observațiile companiei apar în urma unui raport realizat de Bloomberg care spunea că Statele Unite ar putea extinde perioada de 90 de zile prin care compania Chevron nu este afectată de sacțiunile pentru desfăşurarea activităţii în Venezuela.

"Suntem o prezență pozitivă în Venezuela și sperăm ca Licența Generală 8C să fie reînnoită, astfel încât să putem continua operațiunile în țară pe termen lung. Avem investiții dedicate și o forță de muncă mare, care depinde de prezența noastră", a declarat, pentru Reuters, Ray Fohr, un purtător de cuvânt al Chevron.

„Licența generală nr. 8C” este licența care autorizează tranzacțiile din Venezuela care implică PDVSA şi alte entități deţinute de compania perolieră de stat, potrivit paginii web a Departamentului de Trezorerie al SUA.

Viitorul lui Chevron în Venezuela depinde acum de președintele SUA, Donald Trump, care trebuie să decidă până la 25 octombrie dacă va permite companiei să continue să opereze în Venezuela, în ciuda sancțiunilor americane.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img