sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Condamnati la foame. De sarbatori, sarmanii din cel mai sarac oras vasluian nu primesc nici macar un colt de paine

Distribuie:

Publicat:

Sarbatorile de iarna bat la usa, dar cu toate acestea, Primaria orasului Negresti nu dispune de fonduri pentru redeschiderea cantinei de ajutor social din localitate. In mai toate orasele persoanele sarmane primesc periodic hrana calda sau rece de la cantina de ajutor social. In urma cu cinci ani, autoritatile din Negresti au decis inchiderea unitatii, si la acea vreme, peste o suta de familii au ramas fara hrana zilnica pe care o primeau de la cantina de ajutor social. Unitatea a fost inchisa din lipsa de fonduri.

Odata cu inchiderea cantinei a fost disponibilizat si personalul care deservea unitatea. Astfel, de ani de zile, amarâtii din Negresti, fara venituri si cu multi copii acasa, se lupta sa supravietuiasca. Cei mai multi dintre ei incearca sa-si asigure traiul din ajutorul social oferit lunar de stat. Oamenii spun ca se descurca tot mai greu fara masa pe care o primeau de la cantina. Multi negresteni au sperat ca macar in preajma sarbatorilor din acest an lucrurile se vor schimba, dar degeaba.

Edilul din Negresti, Vasile Voicu, spune ca nu are deocamdata posibilitatea sa deschida cantina de ajutor social in conditiile in care aproximativ 1.000 de copii ar avea nevoie de masa oferita de stat. „Cantina ramane inchisa. S-a ajuns aici din lipsa de bani. Noi am tot incercat de la un an la altul sa remediem situatia, dar banii s-au dus pe achitarea datoriilor, pe platile curente, investitii, salarii, caldura pentru scoli. La cantina ar putea mânca macar copiii care provin din familiile defavorizate si ar fi vorba de aproximativ o mie de suflete. Doar in cazul in care am gasi o serie de sponsori s-ar putea redeschide cantina”, a precizat, Vasile Voicu, primarul Negresti. Orasul Negresti are o populatie de aproximativ 10.000 de locuitori, dintre care 750 sunt someri in plata, aproape 3.000 sunt pensionari, iar alte câteva sute nu mai primesc de mult nici macar indemnizatie de somaj.

Cheltuielile lunare cu cantina la momentul inchiderii unitatii erau de aproximativ 15.000 de lei lunar, iar acum autoritatile din Negresti ar avea nevoie de cinci ori mai mult.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img