Când suntem puși față în față cu întrebarea: “Cine ești?“, instinctiv avem răspunsul pregătit, de forma: Sunt medic, sunt manager, sunt inginer etc. Dar stai puțin, eu nu te-am întrebat “CE ești?“, ci “CINE ești?“. E mai mult decât atât. Nu funcția te definește ca și om, ci ceea ce ești tu cu adevărat. Cunoaște-te sau lasă-te cunoscut!
Pentru unii, o carte deschisă. Pentru alții, un cufăr cu lacăt. Depinde de cititor.
“M-am prăfuit ca o carte pe raft”
Uneori am cuprins, câteodată te las pe tine să-i găsești titlurile, în timp ce mă citești printre rânduri, pagină cu pagină sau poate începi cu finalul. Cum facem mai toți, de altfel. Nu avem răbdarea sau timpul necesar, să urmăm pașii firești. Prolog, conținut și epilog. M-ai citit pe sărite și tot tu zici că n-ai înțeles, mai nimic.
Apoi, cum m-ai ales: după copertă sau după conținut. Desigur, mă aștept să-mi răspunzi, după copertă.În cele mai multe cazuri, poate așa aș proceda și eu, dar nu însă și la oameni. Mi se pare firesc, să nu alegi o carte prăfuită de pe raft în detrimentul uneia cu o copertă, din aceea de-ți ia ochii. Acel ambalaj strălucitor care îmbracă totul, chiar și un conținut ieftin. Dar ce contează interiorul, dacă imaginea exterioară e cea care vinde?
“Nici nu mai știu cine sunt, de fapt..”
M-ai uitat acolo, într-un colț, acoperită de incertitudini, prăfuită de minciuni și vorbe frumoase. Mi-ai lăsat semn, la capitolul fericire, mi-ai îndoit pagină cu pagină, iar la sfârșit ai trasat linii pe scoarța sufletului.
Sunt dependentă (” …cine sunt eu fără tine”)
Mi-am creat o dependență, un obicei de care trebuie să mă dezvăț. Trăiesc și mă las ghidată de inimă, într-o lume rece, rațională. Mereu, am ales căile dependente de emoție și sentiment. Tindeam să cred că sensul e ambivalent.De cele mai multe ori, era sens unic, ce proiectam în lume, nu se reflecta și către mine. Dependentă de lucrurile frumoase, pe care am ales să le văd și în oameni care nu merită.Chiar și în tot răul să găsesc acel “puțin” bun. Însă, în modul rațional, societatea caută să scoată la lumină acel minus din “tot” acel bun, chiar îl și amplifică cu vocea lumii.
Dar și independentă… “uite cum mă rup de tine”
Acea dependență, familaritate cu care ajungi să te obișnuiești, de care te agăți, încât dacă i-ai da drumul, simți că pierzi și o parte din tine.Prinsă într-o dependență nocivă, care te stinge pe dinăuntru cu vorbe grele. Îți dorești să rupi lanțurile acestei dependențe, dar trebuie să găsești veriga slabă, să tai “răul” , direct de la sursă sau măcar să-l ții la distanță, pe cât posibil.
Sunt prizioneră a trecutului, dar privesc către viitor
“Azi sunt încă sclava ta, dar de mâine, promit voi fi altcineva”
Încă, mă mai simt prinsă în mâinile trecutului.Vreau să mă eliberez, dar mereu e acel ceva, care stă undeva la granița dintre trecut și prezent.Totuși, am speranța că de mâine, ceva se va schimba. Nu în totalitate, dar măcar se va observa o tendință de progres.
Sunt într-o continuă redescoperire
“Încă mă caut, de unde m-ai lăsat”
Dar de fapt, unde și când m-am pierdut, în ce circumstanțe? Dă-i timp timpului. I-am dat și? El mi-a înapoiat doar fragmente, bucățile care nu se potriveau. Eu le iau și le reconstruiesc, ca într-un puzzle, dar simt că am pierdut înșiruirea lor logică. Vin random.
Sunt puternică, dar în același timp conștientă de slăbiciunile mele.
“Sunt tare. Îmi tot spun mereu, dar tot mă doare”
Sunt eu cea reală, cu vulnerabilități și slăbiciuni. Cea care încearcă, abandonează și se lovește de ziduri. Acel ziduri mute, care stau între noi și nu doar că, ne împiedică să ne “atingem” sufletele, iar mai apoi trupurile, dar ne îndepărtează și ne proiectează la metri distanță de sinele nostru.
Sunt EU, cea de azi și noua EU de mâine
“Cine sunt azi, ce voi fi mâine?”
Nu sunt și nici nu am să fiu o carte de “împrumut”, pe care o abandonezi după ce i-ai citit doar titlul, nu și povestea. După ce îmi aparțin din nou, înlătur praful și lustruiesc o nouă EU, cea de mâine.Paginile de ieri nu le-am rupt, le-am dat deoparte.
“Cine sunt eu”, o întrebare pe atât de simplă, pe atât de complicată. Până acum, m-am oprit la alții. Poate e momentul să mă opresc și la mine. De câte ori? De câte ori va fi nevoie.Abia atunci, când voi ști cine sunt eu, voi putea clădi ceva durabil. Atâta timp, cât fundația e vulnerabilă, ceea ce se încearcă a se construi, nu va avea rezultatul scontat.
Când ți-ai acordat câteva momente, să afli răspunsul la această întrebare?
Copyright versuri: Raluka-Cine sunt eu
