News Flash:

Conflictul din Libia - Emmanuel Macron vrea sase intalneasca cu maresalul Khalifa Haftar

15 Mai 2019
92 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7607 RON (+4.7607)
USD: 4.2653 RON (+4.2653)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
media 154134973111748500

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, doreşte să se întâlnească cu mareşalul libian Khalifa Haftar, comandantul din estul Libiei, pentru impulsionarea negocierilor privind încetarea focului şi reluarea negocierilor de pace în ţara nord-africană, a anunţat marţi ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, relatează agenţia Reuters potrivit Agerpres.


Săptămâna trecută, Macron a făcut apel la o încetare a focului în bătălia pentru Tripoli, ce durează de o lună, apel lansat după o întâlnire cu premierul libian Fayez al-Serraj, susţinut de ONU. 

La Tripoli se află administraţia libiană recunoscută pe plan internaţional, dar unele ţări europene, precum Franţa, şi-au exprimat sprijinul şi faţă de comandantul Haftar, ca o cale de luptă împotriva militanţilor într-o ţară cuprinsă de haos de la înlăturarea lui Moammar Gaddafi de la putere în 2011. 

La o zi după întâlnirea cu Macron, guvernul libian recunoscut pe plan internaţional a cerut unui număr de 40 de firme, inclusiv marea companie petrolieră franceză Total, să-şi reînnoiască licenţele sau să-şi suspende operaţiunile. 

''Situaţia din Libia este extrem de îngrijorătoare, deoarece foaia de parcurs a ONU propusă ambelor părţi - şi care aproape că ajunsese la o soluţie pozitivă - a eşuat din cauza iniţiativei mareşalului Haftar şi a lipsei de iniţiativă a lui Serraj'', a declarat Le Drian în faţa parlamentarilor. 

''Din acest motiv, preşedintele doreşte să se întâlnească şi cu unul şi cu celălalt pentru a susţine iniţiativa ONU'', a adăugat şeful diplomaţiei franceze. 

Reuters notează că o sursă diplomatică franceză nu a putut confirma când ar putea avea loc reuniunea sau dacă obiectivul Parisului este de a-i reuni pe cei doi, aşa cum a procedat de două ori anterior. Preşedinţia franceză nu a fost în măsură să confirme imediat un astfel de demers.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1145 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014330 (s)