marți, 19 martie, 2024

CONTRE intre PONTA si DRAGNEA

Distribuie:

Publicat:

Liviu Dragnea a declarat, luni, ca Victor Ponta nu este “cel mai in masura sa vorbeasca despre cine a iesit din ‘barca’ USL”, dupa ce fostul premier a scris pe Facebook ca episodul din weekend cu Dragnea si Grindeanu la pescuit ii aminteste de modul in care liderii USL au fost indepartati de la putere.  
“Am luat act de aseara de decizia ALDE. Noi am luat act, prim-ministrul a luat act, iar in fata unei astfel de decizii politice nu avem ce face. Daniel Constantin a spus doar ca, in opinia lui, acea decizie nu este una statutara. Noi i-am raspuns ca nu putem face analize pe statut la ALDE, ci doar sa luam act de acea hotarare. Referitor la ce a scris Ponta, nu vreau sa comentez, deja nu ma mai deranjeaza. Am avut un weekend bun cu premierul Grindeanu. Despre ‘barca’ USL, cred ca nu este el cel mai in masura sa vorbeasca despre cine si de ce a iesit din barca. N-am mai discutat cu Victor Ponta“, a spus Dragnea. 
Fostul premier Victor Ponta a scris, intr-un mesaj postat pe Facebook, ca “in aceasta saptamana atat de plina cu aventuri ‘pescaresti’ mi-am adus aminte de un episod din septembrie 2012 de la Murighiol, din Delta. Atunci am avut un weekend extrem de incarcat – stabilirea candidatilor la Alegerile Parlamentare din decembrie 2012. In plus, am adoptat toti o ‘declaratie oficiala de solidarizare cu Liviu Dragnea’ – stiu ca acum suna comic, dar asa a fost!”.
“Am fost atunci in ‘barca USL’ cinci oameni (ca in faimoasa comedie ‘Operatiunea Monstru’): Crin Antonescu, Victor Ponta, Gabriel Oprea, Daniel Constantin si – cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista – ‘camaradul si prietenul’ Liviu Dragnea! Au trecut de atunci ceva mai mult de 4 ani/continuarea o stiti: intai a sarit in apa Crin, dupa aceea am fost eu ‘impins’ mai discret, apoi a urmat aruncarea brutala peste bord a lui Gabi si, acum, ejectarea cu tot cu bancuta a lui Daniel. Trista poveste. Important e ca in barca a ramas unul singur, cel mai rezistent dintre noi toti, cel pentru care ne asumam si proclamam toti atunci ‘solidaritatea’!!!”, a continuat Victor Ponta. 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img