luni, 18 martie, 2024

Cosmar pe Aeroportul Iasi. Sute de pasageri au devenit tinta unor persoane. Oamenii au fost blocati in terminale dintr-un motiv halucinant

Distribuie:

Publicat:

Situatie penibila la Aeroportul International Iasi • Sute de pasageri au asteptat degeaba cu orele sa poata pleca spre diferite destinatii duminica seara, in plin cod galben de ninsori si vant puternic • Firma care se ocupa cu dejivrarea avioanelor pe aerogara din Iasi nu a asigurat substanta necesara, astfel incat nicio cursa nu a putut sa decoleze • Sefii aeroportului au demarat deja o ancheta

Scandal incredibil la Aeroportul International Iasi. Vremea nefavorabila de duminica (18 martie-n.r.) a facut ca mai toate avioanele sa fie tinute la sol, iar pasagerii sa fie directionati catre aerogara din Bacau. Numai ca situatia a fost cu totul si cu totul socanta. Sute de pasageri au fost nevoiti sa astepte degeaba in terminalele de la Aeroportul din Iasi, fara a sti clar daca vor pleca sau nu la destinatie.

De altfel, companiile aeriene au intarziat la randul lor sa ofere explicatii pasagerilor ce asteptau cu orele in terminale. Cum s-a ajuns insa aici? Aeronavele au fost tinute la sol pentru ca firma care se ocupa de dejivrarea acestora nu avea suficienta substanta pentru a putea curata avioanele. In urma externalizarii serviciilor de pe Aeroportul Iasi, s-a ajuns ca societatea Menzies Aviation sa se ocupe nu doar de partea de handling, ci si de dejivrarea avioanelor.

Companii precum Blue Air, Wizz Air, Austrian Airlines sau Tarom au incheiat contracte cu Menzies Aviation privind dejivrarea avioanelor. Doar ca ceea ce s-a intamplat duminica seara a provocat un scandal de-a dreptul incredibil. Firma in cauza nu a asigurat serviciile de dejivrare din simplul motiv ca nu dispunea de substanta respectiva.

Oamenii au fost purtati cu vorba si li s-a spus ca pana la urma vor decola pentru ca dejivrantul este pe drum. Intrucat acesta nu mai sosea, nicio aeronava nu mai decola. Oamenii au fost tinuti la sol in continuare. Cea mai mare problema a fost cea cu zborul Iasi – Torino, cursa operata de Tarom. Compania a tot dat asigurari ca zborul va decola pentru ca dejivrantul era pe drum. Doar ca cisternele cu substanta respectiva erau de negasit, iar nervii oamenilor erau la pamant.

"Sunt unul din cei 150 de pasageri ai cursei Tarom Iasi Torino care se afla in aeroport de 7 ore fara nici o informatie. Taromul nu a anulat cursa, aeroportul este fara lichid antigivraj, ni se spune ca avionul va pleca, dar nimeni nu mai crede absolut nimic. Bagajele sunt inca in avionul care ar fi trebuit sa plece la ora 14:15. Este o clara greseala de management si de lipsa de decizie pe care o vezi numai in tarile subdezvoltate", a aratat Radu, unul din pasagerii cursei respective, in cursul noptii de duminica.

Explicatii tardive de la aeroport

Dupa ce lumea le-a sarit in cap, cei de la Aeroportul Iasi au venit cu explicatii si au sustinut ca vina apartine firmei care se ocupa de dejivrarea avioanelor, Menzies Aviation. Explicatiile au venit insa destul de tarziu.

"Date fiind conditiile meteo la Iasi, informam ca Aeroportul Iasi a fost si este in continuare operabil. Se intervine prompt si constant cu utilaje performante pentru operarea in deplina siguranta a zborurilor. Procesul de deszapezire a suprafetelor de miscare, pista de aterizare -decolare si platforma de stationare a aeronavelor se desfasoara in conformitate cu cerintele in vigoare. Patru din zborurile anulate in ultimele ore de pe Aeroportul Iasi au fost reluate in cursul noptii de ieri (doua curse Otopeni, Munchen si Bergamo), iar pana la aceasta ora, cursele programate astazi (ieri-n.r.) se desfasoara conform orarului. Exista, totusi, posibilitatea ca unele zboruri sa fie afectate din cauza operatiunilor de degivrare a aeronavelor, cum s-a intamplat in cursul zilei de 18 martie. In lipsa degivrarii, aeronavele nu pot decola, prioritara fiind intotdeauna siguranta pasagerilor. Reamintim ca de degivrarea aeronavelor se ocupa firma de handling ce are incheiate contracte pentru astfel de servicii cu operatorii aerieni. Pentru a fi la curent cu situatia zborurilor, le recomandam pasagerilor sa tina permanent legatura cu companiile aeriene. Acestea au obligatia de a le oferi pasagerilor variante de calatorie, punandu-le la dispozitie autocare pentru transfer la destinatie, ori le pot returna banii pentru biletele achizitionate", a mentionat Monica Nichitus, directorul interimar al Aeroportului International Iasi.  

Citeste si : Aeroportul Iasi a fost prins intr-un scandal urias. Sefii judetului nu mai stiu pe unde sa se ascunda de rusine

Se cauta vinovatii

Mai mult, ieri a avut loc o sedinta a Consiliului de Administratie de la Aeroportul Iasi, in care s-a discutat si despre situatia aparuta duminica seara. Cu toate acestea nu a fost luata nicio decizie, discutiile urmand a continua si astazi.

"Nu am luat astazi (ieri-n.r.) vreo decizie. Oricum, contractul este incheiat intre companiile aeriene si firma respectiva, aeroportul din Iasi neavand implicare. Insa vom dezbate problema pentru a se vedea de ce s-a ajuns aici", a mentionat Catalin Bulgariu, reprezentantul C.A. Aeroportul Iasi.

Culmea, cei de la Menzies Aviation dau din colt in colt si refuza sa comenteze. "Nu as putea eu sa va comunic acest lucru, intrebati la aeroport. Nu sunt in masura sa spun eu ceva", a sustinut Virgil Chiperi, unul din cei care reprezinta firma Menzies Aviation la Iasi.

Celalalt reprezentant al firmei, Cristian Paris, nu a raspuns la telefon pentru a comenta situatia. Cert este ca nu se poate ca o firma ce lucreaza cu atatea companii aeriene sa tina blocat un aeroport intreg din cauza ca nu a reusit sa asigure la timp agentul dejivrant. Ar trebui ca reprezentantii aeroportului sa ia masuri, iar cei ai companiilor aeriene sa nu isi mai bata joc de pasageri, asa cum o fac de o vreme incoace.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img