News Flash:

Criminalul cu sange rece de la Vaslui a fost descoperit spanzurat

5 Octombrie 2015
2682 Vizualizari | 1 Comentarii
CONSTANTIN FANTANARIU, in varsta de 45 de ani, domiciliat in comuna vasluiana POIENESTI, care si-a ucis cu bestialitate sotia si si-a injunghiat de mai multe ori fiica cu o baioneta, a fost gasit spanzurat intr-o padure in care era cautat de catre politisti, jandarmi si voluntari din localitate. Zona in care a fost gasit trupul era foarte aproape de locul unde si-a parasit fiica pe care o injunghiase si o inchisese in portbagajul autoturismului.

 „Barbatul a fost gasit spanzurat, intr-o padure, in cursul acestei dimineti. La fata locului se afla politisti ai Serviciului de Investigatii Criminale care efectueaza cercetari”, a declarat Mihaela Straub.

    Barbatul, care fusese localizat de cateva ori, dupa telefonul mobil, a reusit sa ia legatura cu unii membri ai familiei, iar surse din cadrul anchetei au precizat ca acesta i-a trimis fiicei sale un mesaj in care si-a cerut iertare si a spus ca regreta cele intamplate. Aceleasi surse au precizat ca barbatul lasase sa se inteleaga ca urmeaza sa-si puna capat zilelor.

 Potrivit procurorului criminalist Alice Ruja, barbatul a aruncat trupul sotiei intr-un sant, pe raza comunei Zapodeni, unde a fost gasita ulterior decedata, iar pe fiica sa a pus-o in portbagajul masinii si a abandonat-o la marginea unei paduri, din localitatea Poienesti Deal, el fugind de la fata locului.

Galerie Foto

palme123
constantin fantanariu mihaela straub
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Monica  | #3637
Oportunitate extra lucru la domiciliu! Selectam colaboratori pentru lucru la domiciliu. Condiții: calculator, conexiune la internet, studii medii cel putin, cunostinte de operare cu documente word si pdf, seriozitate, dorinta de a invata ceva nou. Asiguram: instruire gratuita si indrumare pas cu pas, contract de comision. Cereti acum detalii la adresa de email: lapuste_monica@yahoo.com
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0953 (s) | 37 queries | Mysql time :0.027897 (s)