News Flash:

CRIN: Ponta ofera o iluzie - refacerea USL cu operatiunea Tariceanu

13 Martie 2014
866 Vizualizari | 0 Comentarii
Crin Antonescu, presedintele PNL, a declarat, la DESCHIDE LUMEA, ca Victor Ponta ofera "o iluzie - refacerea USL cu operatiunea Tariceanu".

"Domnul Ponta, din pacate, ofera o iluzie, si anume refacerea USL, substituirea USL, cu operatiunea Tariceanu. De asemenea, vorbeste despre faptul ca doreste refacerea USL. Nu, USL nu se mai reface. Domnul Ponta ar trebui sa fie corect, sa admita o realitate politica, sa admita faptul ca, foarte simplu spus, USL a incetat din viata pentru ca PNL nu a acceptat transformarea USL in PSD. Asta a fost tendinta cu care noi ne-am luptat destula vreme, tendinta pe care am crezut ca o putem infrana, tendinta care, in sine, nu mai respecta intelegerea initiala. Pentru ca intelegerea initiala, o intelegere grea, a fost: aici sunteti voi PSD, aici suntem noi PNL, cu identitati diferite, dar care ne unim pentru o perioada de cel putin patru ani pentru ca impreuna cu o forta mare sa facem lucruri pentru Romania. De aici si pana la tendinta aceasta de a pesediza mai intai USL-ul si apoi Romania, chestiunea asta era inacceptabila. PNL-ul nu putea fi pesedizat", a mai declarat Antonescu.

Crin Antonescu a subliniat ca obiective din programul USL sunt in continuare urmarite de PNL.

"Sunt primul care regret esecul unui mare proiect in care am crezut, pe care l-am animat, dar nu ne putem permite sa pierdem timpul. Trebuie sa mergem mai departe pe calea refacerii complete a identitatii noastre si a recuperarii, din proiectul respectiv, a obiectivelor pe care le-am avut atunci. Perioada urmatoare le va arata oamenilor cine si daca urmareste intr-adevar acele lucruri pentru ei", a spus Antonescu.

"Noi nu obisnuim, avand o istorie lunga, sa rupem foi din cartea de istorie. Nu dispar personaje din fotografiile de grup. In sediul central al PNL sunt puse tablourile tuturor presedintilor partidului, de la Bratianu. Tabloul lui Tariceanu nu il vom da jos, desi de o mie de ori merita, dar nu ne permitem sa facme asta. Pentru ca nu rupem pagini din cartea de istorie", a mai spus liderul PNL.

Antonescu a mai spus ca, prin ruperea USL, s-a ratat o sansa.

"Nu rupi usor o astfel de alianta. O alianta cu aproape 5 milioane de voturi in spate nu o rupi cu usurinta. Pentru ca oamenii ti-au dat votul sa stai impreuna. Pana nu am pierdut ultima speranta, nu am plecat. Noi ne-am opus atunci cand lucrurile nu erau in programul de guvernare. Nu am adus in public toate disputele. Eu, minciuni, alaturi de Victor Ponta si impreuna cu USL, nu am spus. E adevarat ca o astfel de constructie necesita sacrificii. In primul rand, o constructie bicefala, cu cupluri politice, cu personaje colective, e o experienta grea. Ti-e foarte greu sa fii jumatate dintr-un personaj. Totusi, am facut acest efort, am fost un bun coleg pentru Ponta, l-am ajutat, nu regret ca am facut-o. Pe de alta parte, ca sa faci lucruri mari, trebuie sa cauti compromisul bun din politica. Daca regret ceva este ca s-a ratat sansa unui proiect care nu se poate face decat o data la 30-40 de ani", a mai spus Antonescu

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET

antonescu pnl ponta usl tariceanu
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0995 (s) | 25 queries | Mysql time :0.011815 (s)

loading...