vineri, 19 aprilie, 2024

Cristian Tudor Popescu a RABUFNIT din nou dupa ce a facut-o pe Dancila maimuta: Tudorel Toader, voce de pterodactil lovit de gripa aviara

Distribuie:

Publicat:

Critici dure lansate de jurnalistul Cristian Tudor Popescu la adresa ministrului Justiției, Tudorel Toader după ce acesta a trimis președintelui Klaus Iohannis propunerea pentru șefia DNA, în condiții în care toți membrii CSM au votat împotriva propunerii sale.

 

„Legea nu mă obligă să fac altă propunere la DNA, dacă prima este refuzată

Cu vocea lui de pterodactil lovit de gripă aviară, Tî Toader a reușit să pronunțe cea mai sinistră frază a unui înalt magistrat de după 1989.

Tî Toader este profesor universitar, a fost judecător constituțional, este membru al Comisiei de la Veneția și ministru al Justiției din România. Ministru, adică slujitor al numitei Justiția. Iar fraza de mai sus este, cum i-ar spune Eminescu scos din fire, o cârciocărie, un tripotaj.

Potrivit legii, ministrul Justiției face o propunere pentru șefia DNA, cu aviz consultativ din partea CSM. Ce înseamnă consultativ?

Pentru orice om de bună conștiință, înseamnă că dacă voturile sunt împărțite 3-3 sau chiar 4-2, ministrul poate să încline balanța sau să contrazică votul CSM. Dacă însă scorul este 6-0 împotriva propunerii sale, ministrul nu va trece peste CSM, se va gândi la altă variantă. Tî Toader înțelege prin consultare să anunțe din start, cu dispreț, că nu va ține seama de avizul CSM. Puțin îi va păsa și de îngrijorarea exprimată de Comisia Europeană față de ignorarea repetată a expertizei CSM de către ministrul Toader.

De altfel, Tî Toader nu se consultă nici cu președintele Iohannis, nici cu Parlamentul sau cu premierul Dăncilă, nu se consultă cu nimeni. Decizia propunerii Adinei Florea a luat-o după ce toți cei 4 secretari de stat din minister i-au intonat într-un glas: „Vai, ce soluție excepțională ați găsit, șefu!”, iar el a spus: „Da”.

Nu se consultă, în schimb, ascultă. Când îl roagă Dragnea. Întotdeauna când îl roagă Dragnea.

Nu trebuie să fii doctor în drept ca să-ți dai seama că exprimarea din Statutul Magistraților „Președintele poate refuza, motivat, o singură dată, numirea procurorului-șef DNA” exclude posibilitatea propunerii pentru a doua oară, după ce a fost respinsă, a aceleiași persoane. Căci, în caz contrar, toată fraza de mai sus ar trebui ștearsă din lege – președintele nu ar mai avea rol decizional, la fel ca în cazul revocării procurorilor-șefi", scrie Cristian Tudor Popescu pe Republica.ro.

Amintim că în trecut Cristian Tudor Popescu a comparat-o pe Viorica Dăncilă cu o maimuță.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img