vineri, 29 martie, 2024

CSM intoarce ‘ispravile’ DNA: Procurorii din dosarul lui Ghita, achitati in prima instanta, repusi in functii

Distribuie:

Publicat:

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat oficial, marţi, 23 octombrie, încetarea de drept a suspendării procurorilor Liviu Mihail Tudose şi Aurelian Constantin Mihăilă, de la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti. Cei doi au fost achitaţi pe 14 iunie 2018, în dosarul în care este judecat şi Sebastian Ghiţă, iar noua formă a Legii 303/2004 prevede repunerea în funcţie în caz de achitare în prima instanţă.

"1) Încetarea suspendării din funcţia de procuror a domnului TUDOSE LIVIU MIHAIL, începând cu data de 18.10.2018, data intrării în vigoare a Legii nr.303/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea nr.242/2018 şi reluarea activităţii sale, în funcţia avută anterior, cea de procuror general adjunct la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pentru restul mandatului rămas neexecutat (2 ani, 3 luni şi 18 zile), începând cu aceeaşi dată;

2) Încetarea suspendării din funcţia de procuror a domnului MIHĂILĂ AURELIAN CONSTANTIN, începând cu data de 18.10.2018, data intrării în vigoare a Legii nr.303/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea nr.242/2018 şi reluarea activităţii sale în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, începând cu aceeaşi dată", se arată în minuta şedinţei Secţiei pentru procurori a CSM din 23 octombrie.

Articolul 63, alin. 2 indice 1 din noua Legea 303/2004 prevede că "Suspendarea din funcţie încetează şi în situaţia în care achitarea sau încetarea procesului penal se pronunţă în primă instanţă. În acest caz, drepturile prevăzute la alin. (2) se acordă după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de achitare sau încetare a procesului penal."

Despre dosarul în care au fost achitaţi cei doi procurori

ÎCCJ i-a achiat pe 14 iunie 2018 pe cei doi procurori, decizia nefiind definitivă.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost trimis, în 2016, în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat de două infracţiuni de dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, două infracţiuni de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi conducerea unei maşini fără permis.

Alături de Sebastian Ghiţă au mai fost trimişi în judecată Liviu Tudose, la data faptelor procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, sub acuzaţiile de luare de mită şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, Viorel Dosaru la data faptelor şef al IPJ Prahova, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, favorizarea făptuitorului, trafic de influenţă şi folosirea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, Constantin Ispas, ofiţer de poliţie şi Aurelian Constantin, la data faptelor procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru săvârşirea infracţiunilor de cercetare abuzivă şi folosirea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii.

În rechizitoriul procurorilor se arată că “în perioada iunie 2013 – primăvara anului 2014, în timp ce pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti se afla, în curs de urmărire penală, o cauză complexă în care se efectuau cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, mai multe persoane vizate au obţinut informaţii confidenţiale pe mai multe căi, printre beneficiarii acestor informaţii nedestinate publicităţii fiind şi Ghiţă Sebastian Aurelian”.

Informaţiile confidenţiale priveau obiectul unor cercetări asupra unor persoane fizice sau juridice, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, măsurile preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz şi ale ofiţerilor de poliţie delegaţi să efectueze urmărire penală.

“Concret, folosindu-se de influenţa pe care o avea şi pe care o exercita efectiv pentru menţinerea şi promovarea în funcţii publice a anumitor persoane, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian i-a capacitat pe inculpaţii Tudose Liviu Mihail şi pe Dosaru Viorel să-i furnizeze informaţii confidenţiale din dosarul aflat în curs de urmărire penală”, mai arată rechizitoriul DNA.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img