joi, 18 aprilie, 2024

CSM, preocupat de IMAGINEA sistemului judiciar: Proiect pentru îmbunătățirea comunicării publice și educarea juridică a populației

Distribuie:

Publicat:

Consiliul Superior al Magistraturii a semnat un contract de finanţare pentru demararea implementării unui proiect prin care se doreşte îmbunătăţirea şi abordarea unitară a comunicării publice la nivelul sistemului judiciar în vederea consolidării imaginii acestuia, potrivit Agerpres.

"Consiliul Superior al Magistraturii anunţă (…) că, la data de 5 septembrie, a fost semnat contractul de finanţare aferent proiectului 'TAEJ – Transparenţă, accesibilitate şi educaţie juridică prin îmbunătăţirea comunicării publice la nivelul sistemului judiciar' (…). Proiectul, a cărui implementare a demarat la data de mai sus, este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014 – 2020", potrivit proiectului publicat pe site-ul CSM.

Potrivit sursei citate, beneficiarii proiectului sunt Consiliul Superior al Magistraturii (lider), în parteneriat cu Şcoala Naţională de Grefieri, Inspecţia Judiciară, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Institutul Naţional al Magistraturii şi Ministerul Justiţiei, iar obiectivul general urmărit este îmbunătăţirea şi abordarea unitară a comunicării publice la nivelul sistemului judiciar în vederea consolidării imaginii acestuia, asigurarea unei transparenţe sporite în interiorul şi exteriorul sistemului, precum şi îmbunătăţirea accesului la justiţie prin creşterea gradului de informare, conştientizarea drepturilor cetăţenilor şi dezvoltarea culturii juridice. 

"Proiectul îşi propune să atingă rezultate precum comunicarea publică îmbunătăţită şi abordată unitar la nivelul sistemului judiciar; grad ridicat de acces la justiţie prin facilitarea accesului la informaţii privind sistemul judiciar şi serviciile furnizate cetăţenilor; nivel ridicat de informare, conştientizare a drepturilor şi a gradului de educaţie juridică a publicului", se mai arată în document.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img