News Flash:

Cum au fost posibile delapidarile din sistemul bancar din R. Moldova

7 Mai 2015
775 Vizualizari | 0 Comentarii
Tranzactiile dubioase din domeniul bancar moldovenesc care au dus la destabilizarea sectorului sunt de fapt un atac la adresa Republicii Moldova, realizat in complicitate cu unele autoritati ale statului si, posibil, dirijat din exterior. Este concluzia la care au ajuns mai multi analisti economici dupa examinarea informatiilor cuprinse in raportul preliminar al companiei americane de audit Kroll, raport prezentat luni de catre presedintele legislativului de la Chisinau, Andrian Candu.

'Una din principalele concluzii care pot fi trase din raportul Kroll este ca in Republica Moldova avem un sistem putred si corupt', a declarat pentru Radio Chisinau expertul Sveatoslav Mihalache. El sustine ca tranzactiile ilegale, in spatele carora s-ar afla controversatul om de afaceri Ilan Shor, al carui nume este vehiculat in raportul Kroll, nu ar fi putut fi realizate fara acordul unor persoane aflate la putere.

Si analistul Viorel Garbu considera ca Ilan Shor este doar varful de lance in acest caz si ca acesta ar fi fost sustinut de persoane atat interior, cat si, posibil, din exteriorul Republicii Moldova, in conditiile in care el reprezenta la Banca de Economii o banca din Federatia Rusa, si anume Vnesekonombank. 'Aceste tranzactii nu ar fi putut exista fara concursul anumitor institutii ale statului, care mai intai au permis ca ele sa aiba loc si apoi si-au asumat o datorie enorma', a declarat Viorel Garbu, potrivit aceleiasi surse.

Compania Kroll a investigat timp de mai multe luni disparitia acestor bani, iar ulterior a elaborat un raport preliminar, care insa nu a fost facut public. Seful legislativului de la Chisinau, Andrian Candu, a publicat totusi documentul, pe fondul nemultumirilor tot mai mari si al protestelor antiguvernamentale de amploare care au avut loc duminica la Chisinau. Rezultatele investigatiilor preliminare ale companiei Kroll indica faptul ca, in anii 2012-2014, s-ar fi incercat preluarea controlului asupra a trei banci - Banca de Economii, Banca Sociala si UniBank -, inclusiv prin acordarea unor credite neperformante.

Potrivit raportului, omul de afaceri Ilan Shor si asociati ai acestuia au jucat un rol major in disparitia banilor de la cele trei banci. In raport figureaza numele a zeci de companii care ar apartine grupului Shor sau care ar avea legatura cu acesta. Prejudiciul total adus bancilor moldovenesti de catre grupul Shor s-ar cifra la aproximativ un miliard de dolari.

Ilan Shor a negat acuzatiile ce i se aduc. El a fost retinut astazi de Centrul National Anticoruptie.

AGERPRES

republicii moldova
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1128 (s) | 36 queries | Mysql time :0.018224 (s)