marți, 19 martie, 2024

Cum in Islanda, adolescentii au fost dezobisnuiti sa bea si sa fumeze?

Distribuie:

Publicat:

În Islanda, oamenii de știință au descoperit ce procese biochimice cauzează dependență și în 20 de ani au redus considerabil numărul adolescenților care fumează și consumă alcool. Acest lucru este raportat de revista Mosaic Science.

Alegerea unui anumit tip de alcool sau drog depinde de modul în care organismul uman s-a deprins să combată stresul. La această concluzie a ajuns Harvey Milkman, profesor american de psihologie, care predă acum la Universitatea din Reykjavik. Diferite substanțe cauzează procese biochimice în creier, de la care corpul devine apoi dependent. Oamenii de știință au decis să găsească activități care stimulează în mod natural aceleași procese în creier.

“Poți fi dependent nu numai de nicotină și alcool, dar și de automobil, bani și un anumit tip de produse alimentare. Am decis să le oferim adolescenților ceva mai bun” – spune Milkman. Elevilor le-au inclus în program ore gratuite pentru orice sport sau artă pe care ar dori să o învețe.

Oamenii de știință au presupus că, pentru efectul emoțional, astfel de ocupații ar trebui să aibă aceeași influență asupra adolescenților ca alcoolul sau fumatul. Cursurile suplimentare de trei ori pe săptămână au fost finanțate în mod special de stat. Fiecărui adolescent i-a fost propus să participe la program timp de trei luni, dar mulți își continuă activitatea aleasă și după cinci ani.
“Dansul, muzica, desenul sau sportul, de asemenea, cauzează procese biochimice în creier care pot face față stresului.” Pentru a rezolva problemele legate de dependența de nicotină și alcool în rândul adolescenților, autoritățile au fost nevoite, de asemenea, să modifice legea. În Islanda au interzis publicitatea țigărilor și a băuturilor spirtoase, în plus au creat, de asemenea, organizații speciale de părinți care împreună cu școala au ajutat elevii să rezolve problemele psihologice.

 

“Este ciudat că astfel de metode nu sunt încă folosite în alte țări”, – notează oamenii de știință. La mijlocul anilor 90, adolescenții islandezi erau printre cei mai dependenți de țigări și alcool în Europa. Astăzi, Islanda cucerește tabelul țărilor europene, în care adolescenții au un stil de viață mai sănătos. Țara a reușit să reducă numărul de adolescenți care consumă în mod regulat alcool de la 48% la 5%, iar fumătorii – de la 23% la 3%.

sursa: Fii Open Minded

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img