miercuri, 27 martie, 2024

Cum reactioneaza organismul la schimbarile de vreme

Distribuie:

Publicat:

Iarna ne confruntam cu afectiuni respiratorii si piele uscata, in timp ce vara suntem mai sensibili la alergii si vasodilatatie, dar intre vreme si starea de sanatate exista si alte legaturi.

Corpul nostru reactioneaza la orice capriciu al vremii, chiar daca nu suntem intotdeauna atenti la semnalele pe care ni le transmite. Deseori, starile prin care trecem sunt determinate de schimbarile meteorologice.

Vantul aduce oboseala
Pat Thomas, spcialist in biometeorologie, sustine ca adierea blanda a unui vanticel de vara poate fi cu adevarat reconfortanta, insa un vant care bate cu putere ataca pielea, iar creierul raspunde prompt, determinand eliberarea hormonilor de stres. Dupa aceea, organismul se simte slabit si obosit, ca si cum ar fi fost supus la efort.

Zilele luminoase ne fac fericiti
Cand lumina naturala iti patrunde ochii, ea stimuleaza secretia de serotonina, responsabila cu starea ta de buna-dispozitie. Astfel, vara, in corpul nostru se produce o cantitate de sase ori mai mare de serotonina decat iarna. De aceea, in anotimpul cald, nivelul de stres scade, depresiile sunt alungate, ne simtim mai energici si avem mai putina pofta de mancare.

Vremea insorita creste riscul de boli genitale
Un grup de cercetatori americani care au facut conexiuni intre starea vremii si incidenta afectiunilor cu transmitere sexuala, a constatat ca vara, frecventa acestora era cu mult crescuta. Explicatia: razele UV scad capacitatea sistemului imunitar, iar infectarea se produce cu mai multa usurinta.

Umiditatea vine cu stranut
Asta se intampla pentru ca, in conditii de umiditate crescuta, particulele de praf se dezvolta mai usor. Cel mai mult au de suferit cei cu alergie la praf, insa medicii au ajuns la concluzia ca umiditatea afecteaza, de fapt, orice persoana, cauzand stranut repetat si senzatia de infundare a cailor nazale.

Frigul pune inima in pericol
Statisticile arata ca iarna, cazurile de atac de cord cresc cu 50 %, iar principalul vinovat este frigul. “La temperaturi scazute, vasele sanguine se ingusteaza, sangele se ingroasa, iar tensiunea arteriala este in crestere”, explica biometeorologul Manfred Kaiser.

“Pentru oamenii sanatosi, nu este o problema, dar pentru cei care sufera de afectiuni cardiace, riscul de infarct este mult mai mare iarna”, mai spune el. In plus, spun medicii, in timpul iernii exista un procent de 30 % mai multi oameni care sufera de cresteri ale nivelului de colesterol.

Canicula poate provoca migrene
Specialistii au stabilit ca fiecare depasire cu 5 grade Celsius a temperaturii normale pe timp de vara creste cu 75% riscul de migrena. Asta pentru ca vasele sanguine se dilata, in timp ce organismul face eforturi sa-si regleze temperatura dupa cea de afara.

Vantul uscat favorizeaza racelile
Atunci cand umiditatea in aer scade la 10 % sau 20 %, sistemul respirator este primul atacat: caile nazale devin iritate, ca urmare a uscarii mucoasei, astfel ca apararea impotriva virusurilor scade.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img