vineri, 29 martie, 2024

Cum se trateaza dependenta de droguri

Distribuie:

Publicat:

Aparitia pe micul ecran a informatiei ca numai în Bucuresti exista peste 24.000 de persoane consumatoare de droguri ma determina sa fac cateva precizari si comentarii. Consumatorii de droguri pot fi împartiti în doua categorii: – cei care consuma droguri usoare cum este marijuana sau hasisul; – consumatori de droguri puternice cum sunt cocaina, morfina, heroina sau LSD-ul. Între aceste categorii se situeaza persoane care consuma diverse amestecuri de amfetamine, benzodiazepine, adesea combinate cu alcool.

Tratamentul acestor dependente nu este nici uniform, nici simplu. De multe ori astfel de persoane se prezinta la centrele de dezintoxicare doar pentru faptul ca nu mai au posibilitati financiare de a-si procura drogul preferat. De regula, acestia primesc metadona, o substanta care împiedica aparitia simptomelor neplacute generate de lipsa drogului (sevraj), dar uneori continua sa-si administreze o doza zilnica de heroina pentru a-si procura starea de bine. Tratamentul la acesti pacienti este îndelungat si de multe ori esueaza. De altfel, exista o tendinta clara în unele medii medicale ca nu întotdeauna se poate obtine o renuntare totala la drog si atunci se prefera ca persoana dependenta sa primeasca un minimum de substante care sa-i permita sa se încadreze în societate si sa se evite astfel comiterea de acte antisociale.

O substanta înrudita cu morfina pentru tratarea dependentei. În ultimele trei decenii, în Statele Unite, Franta si Australia s-a utilizat o substanta sintetica, înrudita cu morfina, pentru tratamentul dependentei. Aceasta este buprenorfina, care are calitatea de a împiedica aparitia simptomelor de sevraj si, mai mult, previne senzatia de euforie în situatia în care pacientul îsi administreaza o doza de heroina. Nemaisimtind placerea drogului, persoana nu mai este motivata sa-si procure si sa consume heroina. Din pacate, acest lucru nu este pe placul consumatorului de drog care, nu de putine ori, nu consimte la un astfel de tratament.

Totusi, statisticile demonstreaza ca procentul de revenire la droguri puternice a celor care iau buprenorfina este mult mai mic decat a celor care sunt tratati pentru dependenta lor cu metadona.
Un alt avantaj al utilizarii buprenorfinei este acela ca se utilizeaza un comprimat pe zi sau la doua zile, în timp ce la metadona se ajunge uneori la zeci de comprimate zilnic.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img